Google+
Home » Sanatate » Victimele în spital, agresorii iertați

Victimele în spital, agresorii iertați

Membrii unei familii din Bârlad, cu domiciliul în cartierul Podeni, s-au certat atât de rău în prag de Revelion încât au ajuns să se ia la bătaie, patru dintre aceștia ajungând la spital pentru îngrijiri medicale.

Dintre cele patru victime două sunt de sex feminin, acestea prezentând răni superficiale prin înjunghiere. Toți cei patru pacienți au primit îngrijiri la Compartimentul de Primire a Urgențelor, după care au plecat acasă.

O altă victimă a agresiunii fizice a fost un bărbat de 48 de ani din Unțești (Bogdănești), care a fost adus de ambulanță pe 1 ianuarie, după ce a fost bătut de propriul său frate. Bărbatul, care a fost ciomăgit la propriu, a fost internat la secția Chirurgie a spitalului bârlădean.

„Acesta prezenta la internare multiple contuzii pe brațe și coapse și o fractură la antebrațul drept. Pacientul va rămâne internat câteva zile pentru monitorizarea stării de sănătate”, ne-a declarat Adrian Gheorghiu, reprezentatul spitalului în relația cu mass-media.

Niciuna dintre victimele celor două cazuri de agresiune nu a depus plângere la poliție, așa că vinovații nu vor putea fi trași la răspundere. (Mihaela NICULESCU)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: