Home / Justitie / Fiica și ginerele criminalului din Gherghești au scăpat cu viață

Fiica și ginerele criminalului din Gherghești au scăpat cu viață

Victimele bărbatului din satul Corodești, comuna Gherghești, înjunghiate cu sânge rece de Valentin Moacă, de 57 ani, au trecut pe lângă moarte. Chiar dacă a vrut să își ducă până la capăt planul diabolic, fiica si ginerele acestuia au fost salvați de providență și de medici, refăcându-se acum pe patul de spital.

Daniela Tiva, de 25 de ani și soțul acesteia, Daniel Cătălin Tiva, de 32 de ani, au fost operați sâmbătă noapte și sunt în afara oricărui pericol. Medicul chirurg Octavian Marcu, cel care a realizat intervențiile chirurgicale, a declarat pentru Est News că pacienții sunt stabili hemodinamic și că au ieșit din perioada de risc specifică primelor 24 de ore.

Cea mai afectată a fost femeia, care a fost înjunghiată în omoplat, lama cuțitului trecând pe lângă plămân, afectând mușchiul diafragmatic și zona stomacului. Bărbatul a fost înjunghiat în zona hemitoracelui stâng, lama cuțitului provocându-i o rană de 15 cm. Acesta a fost transferat la chirurgie, iar femeia încă era ieri la terapie intensivă.

Intenția criminalului orbit de alcool și ură a fost de a-i înjunghia pe cei doi în inimă. Nu a reușit să își ducă până la capăt planul, în schimb dorința de a muri i s-a îndeplinit. Acesta și-a înfipt sigur și direct în inimă cuțitul. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Ultima oră! Crimă la Pădureni!

O femeie de aproximativ 70 ...

Update! Alertă alimentară! Carnea de curcan din Ungaria a ajuns și în județul Vaslui!

Update: Inspectorii sanitari veterinari au ...

Proiectul Spitalului Municipal Vaslui în valoare de 84 milioane lei a intrat în procedura de selecție

de Dănuț CIOBANU  Consiliul Județean ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: