Home » Administratie » Șase noi sensuri unice, introduse în Vaslui de primărie

Șase noi sensuri unice, introduse în Vaslui de primărie

Primăria Vaslui a decis introducerea a șase noi sensuri unice pe străzi din municipiul reședință pentru a fluidiza traficul rutier. Măsura a fost luată în urma analizelor făcute de către autorități împreună cu Poliția Rutieră, fiind deja montate indicatoare în intersecții.

Șase noi sensuri unice au fost introduse, din această lună, pe străzi din municipiul Vaslui, majoritatea în zona Copoului. Pe lângă fluidizarea traficului și evitarea blocajelor, măsura are ca scop și crearea unor locuri de parcare pe una din benzile de circulație, marcate tot prin indicatoare.

Astfel, primul sens unic a fost introdus pe strada Avântului, de la intersecția cu strada Vasile Alecsandri până la Protoieria Vaslui, cu sensul de circulație spre instituția bisericească. Oprirea autoturismelor este permisă doar pe partea dreaptă a sensului de mers.

Următoarea stradă vizată de autorități este Tipografiei, de la calea de acces în curtea Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui până la intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu, cu sensul de circulație spre această stradă. Oprirea autoturismelor este permisă doar pe partea dreaptă a sensului de mers.

Al treilea sens unic apărut este pe strada Mihail Kogălniceanu, pe sectorul de drum cuprins între intersecția cu strada Tipografiei până la intersecția cu strada Vasile Alecsandri, cu sensul de circulație spre acest drum, cu oprirea mașinilor permisă doar pe partea stângă a sensului de mers. Circulația autoturismelor se poate face doar pe sens unic și pe următorul sector al străzii Mihail Kogălniceanu, cuprins între intersecția cu strada Vasile Alecsandri și cea cu strada Alecu Donici, cu sensul de circulație spre strada amintită. Oprirea autoturismelor este permisă doar pe partea stângă a sensului de mers.

Al cincilea sens unic a fost introdus și pe strada Miron Costin, cu sensul de circulație spre strada Mihail Kogălniceanu, cu oprirea autoturismelor permisă doar pe partea dreaptă a sensului de mers.

Ultimul sens unic a fost instituit de primărie pe strada Ana Ipătescu, cu circulație de la stație de sector a societății Gaz EST SA Vaslui spre nord, spre ieșirea din cartier spre strada Decebal. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor