Home / Tag Archives: boala limbii albastre

Tag Archives: boala limbii albastre

Embargoul la vite a fost ridicat!

de Răzvan CĂLIN

Măsurile restrictive impuse de autoritățile sanitar-veterinare pentru prevenirea extinderii maladiei ”blue tongue” (limba albastră) au fost ridicate.

Autoritățile sanitar-veterinare din județul Vaslui au dispus ridicarea carantinei impusă la începutul lunii decembrie a anului trecut din cauza apariției unor cazuri de boala limbii albastre (blue tongue) la câteva bovine din comuna Codăești.

Traian Petcu

Traian Petcu

”Am decis să ridicăm aceste măsuri restrictive din cauză că nu mai există semne că ar mai exista focare ale acestei maladii pe teritoriul județului nostru. Prin urmare, carantina este ridicată. Însă, monitorizăm în continuare cu mare atenție toate exploatațiile din județ astfel încât să putem preveni sau să reacționăm cât mai prompt dacă va fi nevoie”, ne-a declarat Traian Petcu, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui.

Principalele măsuri restrictive au vizat interzicerea deplasării animalelor din zona de carantină în alte zone, nici măcar în județele limitrofe. De asemenea, a fost interzis exportul, cu excepția deplasării în vederea abatorizării animalelor.

Blue tongue, boala limbii albastre, este cauzată de un virus transmis de o specie de insecte hemofage – țânțari – și nu prin contact direct între animale. Afectează toate speciile de rumegătoare, bovine, ovine, caprine sau cabaline. Boala limbii albastre nu se transmite la om, prin contact direct cu animalul bolnav, iar consumul de lapte sau carne provenite de la animalele infectate nu afectează sănătatea omului. În schimb, această boală poate provoca daune importante crescătorilor de animale, cu atât mai mult cu cât nu există tratament specific: animalele fie se vindecă în 7 – 10 zile, fie mor, morbiditatea putând ajunge uneori chiar și până la 100% din efectiv. Principalele semne ale bolii sunt hipertermia, salivația excesivă care, treptat, se transformă în secreții mucopurulente și apariția de cruste uscate la nivelul nărilor și botului. Apoi apar edeme pe buzele, fața sau urechile animalelor, inclusiv hemoragii la nivelul mucoaselor din zona capului, urmate de umflarea limbii animalului, lucru care duce la respirație foarte dificilă. Din cauza dificultăților de hrănire, animalele slăbesc progresiv, iar producția de lapte scade până la încetare. Singurele măsuri care se pot lua pentru prevenirea bolii, dat fiind că nu există nici vaccin, nici tratament specific acestei boli, constă în dezinsecții periodice pentru distrugerea țânțarilor purtători ai bolii.

A reapărut Boala Limbii Albastre în județul Vaslui

de Marian Mocanu

Zilele trecute, laboratorul central de analize ale Agenției Naționale Sanitar Veterinare și pentru siguranța Alimentelor (ANSVSA) a dat verdictul în legătură cu suspiciunile de îmbolnăvire cu Boala Limbii Albastre a două vaci din comuna Codăești. În consecință, județul Vaslui se va afla, pentru a doua oară în ultimii doi ani, în carantină, iar o perioadă lungă exportul, vânzarea sau deplasarea în alte zone din țară a bovinelor, ovinelor și caprinelor și cabalinelor este interzis. Pe fermierii vasluieni, în special crescătorii de ovine și caprine, reapariția bolii îi va afecta foarte tare, în special anul viitor. Trebuie spus că boala, care nu se transmite la om, poate în schimb decima șeptelul, morbiditatea putând ajunge și la 100% din efectiv.

Peste crescătorii vasluieni de animale, greu încercați din cauza secetei persistente care a început încă din vara anului trecut, a venit iar năpasta. Acum două săptămâni, în gospodării din comuna Codăești au fost descoperite două vaci care prezentau simptomele îmbolnăvirii cu Boala Limbii Albastre (Bluetongue), boală extrem de gravă și ușor transmisibilă la alte animale. Medicii veterinari au prelevat probe care au trimise la un laborator de specialitate din București ale ANSVSA, iar rezultatele, sosite zilele trecute, au confirmat existența acestui virus la cele două vaci. În județul Vaslui, aflat deja în zona de supraveghere datorită unor cazuri apărute în județele Iași și Botoșani, se va institui carantina, din cauza celor două îmbolnăviri. Acest lucru înseamnă că nu va mai fi permisă deplasarea animalelor din zona de carantină în alte zone, respectiv nici măcar în județele limitrofe, și nici exportul, cu excepția deplasării în vederea abatorizării animalelor. Chiar dacă, teoretic, datorită frigului, care a dus la dispariția țânțarilor – vectorii de transmisie a bolii, este probabil să nu mai apară alte cazuri de îmbolnăviri cu Bluetongue, crescătorii de animale vasluieni vor fi afectați cu precădere în primăvara viitoare, când nu vor mai putea vinde berbecuți sau viței în viu la export sau în alte zone. Anul trecut, când județul Vaslui a fost deasemenea în carantină din cauza cazurilor de Boala limbii albastre, interdicția de mișcare a animalelor a durat mai bine de opt luni, timp în care crescătorii de ovine și caprine au pierdut marea parte a contractelor la export. Tot din cauza carantinei cea mai mare expoziție de animale din Moldova, Expozoo – Agroind Vaslui, a fost amânată cu un an cu doar câteva zile înainte de startul manifestării. 

Țânțarii transmit boala

Bluetongue, boala limbii albastre, este cauzată de un virus transmis de o specie de insecte hemofage, țânțari, și nu prin contact direct între animale. Afectează toate speciile de rumegătoare, bovine, ovine, caprine sau cabaline. Boala limbii albastre nu se transmite la om, prin contact direct cu animalul bolnav, iar consumul de lapte sau carne provenite de la animalele infectate nu afectează sănătatea omului. În schimb, această boală poate provoca daune importante crescătorilor de animale, cu atât mai mult cu cât nu există tratament specific: animalele fie se vindecă în 7 – 10 zile, fie mor, morbiditatea putând ajunge uneori chiar și până la 100% din efectiv. Principalele semne ale bolii sunt hipertermia, salivația excesivă care, treptat, se transformă în secreții mucopurulente și apariția de cruste uscate la nivelul nărilor și botului. Apoi apar edeme pe buzele, fața sau urechile animalelor, inclusiv hemoragii la nivelul mucoaselor din zona capului, urmate de umflarea limbii animalului, lucru care duce la respirație foarte dificilă. Din cauza dificultăților de hrănire, animalele slăbesc progresiv, iar producția de lapte scade până la încetare. Singurele măsuri care se pot lua pentru prevenirea bolii, dat fiind că nu există nici vaccin, nici tratament specific acestei boli, constă în dezinsecții periodice pentru distrugerea țânțarilor purtători ai bolii. În plus, trebuie respectate regulile sanitar-veterinare și de zooigienă privind popularea, exploatarea și transportul animalelor vii. În cazul apariției primelor semne de boală, a mortilor suspecte a animalelor sau a tăierilor de necesitate, proprietarii de animale sunt obligați să anunțe imediat medicul veterinar. Conform normelor ANSVSA, pe o rază de 25 km în jurul locației în care au fost confirmate cazuri de îmbolnăviri cu Boala Limbii Albastre se instituie carantină pentru focar de infecție, pe o rază între 25 și 100 km – zonă de protecție și monitorizare, iar între 100 si 150 km – zonă de supraveghere. Măsurile de carantină sunt foarte stricte, interzicându-se exportul animalelor atât din focarul de infecție, cât și din zona de protecție, dar și restricția circulației animalelor în aceste zone.

Pentru fermierii vasluieni, confirmarea focarului de infecție de la Codăești este o lovitură foarte grea, cu atât mai mult cu cât activitatea în sectorul agrozootehnic era în plin avânt în ultimii ani.

Boala limbii albastre îi bagă în priză pe veterinarii vasluieni!

de Răzvan CĂLIN

Deși până acum nu s-au înregistrat cazuri de acest gen pe raza județului, DSVSA Vaslui atrage atenția proprietarilor de bovine să ia măsurile profilactice de rigoare.

Chiar dacă până în momentul de față nu s-au înregistrat cazuri de boala limbii albastre (blue tongue) pe raza județului nostru, totuși medicii veterinari monitorizează cu atenție efectivele de bovine din județ. Mai ales că, recent, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a confirmat mai multe cazuri de bovine îmbolnăvite cu această maladie în trei gospodării din satul Boboluști, județul Botoșani, situat în apropiere de râul Prut.
În consecință, și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui a inițiat o serie de acțiuni profilactice, menite să avertizeze populația și mai ales pe proprietarii de animale.
„Sunt câteva reguli pe care deținătorii de animale trebuie să le respecte, referitoare la adăpostirea animalelor, igiena adăposturilor, circulația animalelor, comunicarea cu medicul veterinar etc. În același timp, orice noi rumegătoare care sunt introduse în exploatație (adică fiecare animal nou pe care și-l cumpără gospodarul) trebuie semnalate și medicului veterinar. Adăposturile de animale trebuie igienizate periodic, iar ventilația acestora să fie optimă. De asemenea, se impune efectuarea unor dezinsecții periodice a adăposturilor. Toate aceste măsuri, dacă sunt respectate, asigură o profilaxie crescută și eficace, astfel încât să poată fi preîntâmpinată apariția acestei maladii și la efectivele de rumegătoare de pe raza județului nostru”, ne-a declarat Traian Petcu, directorul executiv al DSVSA Vaslui.
Boala limbii albastre nu afecteaza omul, dar produce pagube economice, datorită restricțiilor aplicate mișcării animalelor. Maladia este cauzata de un virus din genul Orbivirus, care este transmis prin ințepătura unor specii de insecte hematofage, din genul Culicoides și nu prin contactul direct între animale. Boala afectează rumegătoarele domestice și salbatice si are caracter sezonier.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: