Home / Tag Archives: carbonizat

Tag Archives: carbonizat

Bătrân găsit carbonizat într-un fost dispensar medical din Buhăești

Un bătrân de 70 de ani a fost găsit carbonizat într-un dispensar medical dezafectat din Buhăești în care locuia, după ce camera în care dormea a luat foc, se pare, de la o țigară. La sesizarea pompierilor, Poliția a deschis o anchetă în acest caz.

Sfârșit cumplit pentru un bătrân din Buhăești, după ce imobilul în care locuia, un fost dispensar medical, a luat foc chiar din propria neglijență. Tragedia s-a întâmplat duminică dimineață, după ce bărbatul de 70 de ani a adormit sau a uitat o țigară aprinsă. În scurt timp, întreaga locuință a fost cuprinsă de flăcări, fiind observată de vecini, care au sunat la numărul de urgență 112.

La momentul ajungerii echipajului de pompieri de la Negrești, incendiul se manifesta la acoperiș și în interiorul camerei. După stingerea flăcărilor, în interior a fost descoperită o victimă de 70 de ani, carbonizată. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost fumatul în locuri nepermise”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Georgică Onofreiasa.

După lichidarea incendiului, pompierii au anunțat Poliția, care va trebuie să stabilească cu exactitate cauza decesului. Relevantă în aceste sens va fi și autopsia medicilor legiști. (Ionuț PREDA)

Bărbat găsit carbonizat într-o casă părăsită, după ce a dat foc la deșeuri pentru a se încălzi

Un bărbat de 58 de ani a fost găsit carbonizat, în cursul nopții de marți spre miercuri, într-o casă părăsită din municipiul Vaslui, după ce a dat foc la deșeuri pentru a se încălzi. Pompierii au căutat zeci de minute printre gunoaie și o a doua posibilă victimă, care locuia în același imobil.

Seria tragediilor provocate de incendii continuă în județul nostru, la acest început de an. Încă un bărbat, de această dată un om al străzii, a căzut victimă a flăcărilor. Trupul ars al bărbatului, care locuia ilegal în imobilul cuprins de incendiu, a fost găsit pe sub deșeuri după stingerea incendiului de către pompieri. De altfel, imobilul, situat pe strada Alexandru cel Bun, din municipiul Vaslui, a luat foc de la o parte din materialele plastice și cartoanele cărora victima le dăduse foc pentru a se încălzi. În momentul în care flăcările s-au extins, incendiul a fost observat de către un vecin, care a sunat la numărul de urgență 112 pentru a cere intervenția pompierilor.

Persoana care a anunțat incendiul a precizat că în interiorul imobilului se află doi frați, care se adăposteau acolo, în special pe timpul nopții. Însă, în urma căutărilor făcute sub gunoaie, care depășeau înălțimea de un metru, nu a fost găsit decât trupul carbonizat al unui singur bărbat, celălalt fiind, probabil, plecat de acasă”, a declarat responsabilul mass-media al ISU Vaslui, Petru Iftene.

Bărbatul de 58 de ani este cea de-a doua victimă a unui incendiu înregistrat în județul nostru în ultimele 24 de ore, după ce un bătrân de 73 de ani a murit în locuința sa în condiții asemănătoare, casa luându-i foc de la o sobă supraîncălzită.

Trupul unui bătrân, găsit carbonizat în casă, după ce imobilul i-a luat foc de la o sobă supraîncălzită

Trupul unui bărbat de 73 de ani a fost găsit carbonizat într-o casă din Tanacu, după ce imobilul a luat foc de la o sobă supraîncălzită. Pompierii au reușit limitarea extinderii incendiului și la un adăpost de animale și un depozit de furaje din vecinătatea locuinței.

Tragedie la început de an într-o localitate din apropiere de Vaslui, după ce un bătrân a murit ars de viu în propria casă. Bărbatul de 73 de ani a fost găsit mort în locuința sa după ce pompierii au reușit să stingă incendiul, care a cuprins întreaga casă de la o sobă care s-a supraîncălzit din cauza cantității mari de lemne pusă pe foc de către victimă. Din păcate, incendiul a fost observat cu întârziere de către vecini, care au sunat la numărul de urgență 112 pentru a solicita intervenția pompierilor. Trei autospeciale ale ISU Vaslui s-au deplasat în localitatea Tanacu pentru a stinge incendiul.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință, construită din pământ, și la acoperișul pe structură din lemn și învelitoare din tablă. Din nefericire, după lichidarea incendiului, într-una din încăperile locuinței a fost găsit trupul carbonizat al proprietarului, în vârstă de 73 de ani. Flăcările au distrus locuința în totalitate, cu toate bunurile din interior, respectiv mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile, documente”, a declarat responsabilul mass-media al ISU Vaslui, Petru Iftene.

Pompierii vasluieni au reușit, însă, limitarea extinderii incendiului la un depozit de furaje și la un adăpost de animale, ambele aflate în vecinătatea casei. (Daniel Micu, Ionuț Preda)

Un bărbat de 70 de ani a murit într-un incendiu, după ce a adormit cu țigara în mână

Un bărbat de 70 de ani din municipiul Vaslui a murit ars de viu într-un incendiu după ce locuința i-a luat foc de la o țigară cu care a adormit în mână. Trupul carbonizat a fost găsit de pompieri pe un pat din locuință.

O nouă tragedie s-a petrecut în Vaslui, în urma căreia o persoană și-a pierdut viața din cauza propriei neglijențe. Este vorba despre un bărbat de 70 de ani, care locuia singur într-o casă din zona Școlii nr. 1 din municipiul reședință. Pe timpul nopții, vecinii au observat locuința cuprinsă de flăcări, motiv pentru care au sunat de urgență la numărul 112. Trei autospeciale cu apă și spumă au fost trimise la intervenție, având în vedere că exista riscul extinderii flăcărilor și la casele învecinate.

„În interiorul unei camere, a fost găsit un bărbat de 70 de ani decedat, care era întins pe un pat. Vecinii au observat cu întârziere incendiul, astfel încât nu au mai putut pătrunde în locuință pentru a salva victima”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Ionel Roșu.

Intervenția pompierilor s-a finalizat după aproape două ore. În urma anchetei desfășurată la fața locului, s-a constatat că incendiul a izbucnit de la o țigară cu care bărbatul de 70 de ani a adormit în mână. (Ionuț PREDA)

Bătrân carbonizat într-un incendiu care i-a distrus casa!

de Răzvan CĂLIN

Tragedia s-a petrecut în noaptea de miercuri/joi în comuna Deleni.

În noaptea de miercuri spre joi, un incendiu puternic izbucnit în gospodăria unui localnic din comuna Deleni a provocat decesul proprietarului și distrugerea a jumătate din imobil. Victima este Ion Apostu, în vârstă de 81 de ani, din satul Deleni, care locuia singur. Incendiul a fost sesizat în jurul orei 1 de către vecinii bătrânului, care au alertat imediat prin 112 pompierii. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Centrului Operațional Vaslui, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt”.

”În momentul în care colegii au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta cu violență la acoperișul casei și cuprinsese deja două dintre încăperile locuinței. Din păcate, într-una din cele două camere distruse de incendiu a fost descoperi trupul neînsuflețit și carbonizat al proprietarului casei, în vârstă de 81 de ani”, ne-a declarat sublocotenentul Ionel Roșu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum defect. Pompierii au reușit să împiedice propagarea incendiului la o cameră și o anexă a locuinței, lupta echipelor de intervenție cu flăcările durând aproape trei ore.

Apostu locuia singur de mai mult timp și nu mai avea pe nimeni în preajma sa, căci soția și fiul îi decedaseră în urmă cu câțiva ani. Doar un nepot care muncește în Spania se îngrijea de bătrân trimițându-i cu regularitate bani.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: