Home / Tag Archives: nici un ban pentru reparare

Tag Archives: nici un ban pentru reparare

Județul Vaslui nu a primit nici acum banii pentru repararea drumurilor calamitate de inundații

de Dănuț CIOBANU

Primarii din județul Vaslui nu au primit nici până la această dată fondurile necesare pentru reabilitarea infrastructurii distruse de inundații. În total, Consiliul Județean (CJ) Vaslui și UAT-urile au solicitat de la Guvernul României suma de 59 milioane lei. Numai pe drumurile județene este nevoie de refacerea a peste 87 kilometri. Dacă CJ Vaslui a demarat reabilitarea cu banii proprii, primarii încă mai așteaptă fondurile de la Palatul Victoria.

În urmă cu două luni, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vaslui a adoptat o hotărâre pentru solicitarea unor fonduri de la Guvernul României, în vederea refacerii infrastructurii afectate de inundațiile din perioada 24 mai – 24 iunie 2019. După evaluarea din teren, la nivelul județului Vaslui este nevoie de aproximativ 59 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii rutiere afectată de ape.

În urma centralizării proceselor verbale venite de la UAT-uri, au fost contabilizate pagube însemnate pe drumurile județene, unde e nevoie de refacerea a peste 87 kilometri.

De asemenea, 4 poduri, 2 podețe și o ravenă au nevoie urgentă de reabilitări, valoarea totală a pagubelor, numai la nivel de CJ Vaslui, fiind de peste 11,6 milioane de lei.

În total, 57 de comune, municipiile Vaslui și Huși, orașele Murgeni și Negrești, precum și CJ Vaslui au înregistrat pagube însemnate la infrastructura rutieră din cauza fenomenelor meteo și hidro periculoase.

Comunele care au solicitat cele mai mari fonduri pentru refacerea unor drumuri comunale și sătești și a unor poduri și podețe sunt: Dimitrie Cantemir (2,7 milioane lei), Rebricea (2,4 milioane lei), Ivănești (1,76 milioane lei), Puiești (1,7 milioane lei), Fruntișeni (1,68 milioane lei), Zăpodeni (1,4 milioane lei), Pogana (1,14 milioane lei) și Fălciu (1,06 milioane lei).

Nu a venit niciun leu!

Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu și președintele Asociației Comunelor din România – Filiala Vaslui, a spus că fiecare UAT a întocmit un proces verbal care a fost transmis la Prefectura Vaslui, însă de atunci nu s-a primit niciun răspuns.

Nu au venit până acum banii. Multe drumuri din comune au fost distruse de ploile torențiale din primăvară, iar primarii așteaptă bani pentru a le face practicabile. Unde s-au făcut reparații cu bani de la bugetul local, acum acele primării au rămas fără surse de finanțare. Primarii așteaptă și acum o hotărâre de guvern, prin care să fie repartizate UAT-urilor sumele necesare pentru repararea drumurilor. Primarii nu au posibilități financiare pentru a repara drumurile. Degeaba ai prevăzute sume în buget, dacă acești bani nu există!, a spus Neculai Moraru.

În cursul lunii iunie 2019, cele trei comisii organizate de Prefectură, CJ Vaslui și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, s-au deplasat în teren și au constatat pagubele.

În comuna Flăciu s-a mers pe fiecare uliță unde torenții de apă au făcut dezastru și au făcut calculele necesare. În comuna noastră este nevoie de un million de lei, dar în alte comune sumele sunt mai mici, între 300.000 și 500.000 de lei, a mai spus Neculai Moraru.

CJ-ul nu a mai așteptat banii de la Guvern

În urma ploilor abundente din această primăvară, cele mai mari pagube au fost înregistrate pe drumurile județene, unde este nevoie de reabilitarea a peste 87 kilometri. Valoarea totală a pagubelor contabilizată la nivelul CJ Vaslui este de peste 11,6 milioane de lei.

Noi am început să reparăm drumurile calamitate imediat după ploile torențiale, pentru ca oamenii să poată circula. Pe lângă drumuri, am avut probleme și cu câteva poduri. Într-o primă fază ,asigurăm accesibilitatea drumurilor pentru cetățeni, pentru ca apoi să facem lucrări mai ample, pentru a asigura și confortul conducătorilor auto. În ultima perioadă, am intervenit pe drumurile din tot județul.”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: