Home / Tag Archives: politisti vasluieni

Tag Archives: politisti vasluieni

Polițiștii vasluieni, participanți la acțiunea Truck and. Bus

Săptămână trecută, Poliția Română a desfășurat acțiunea TRUCK & BUS, pentru verificarea activităților de transport public de persoane și mărfuri.

Astfel, în cadrul acțiunii, polițiștii au verificat autovehiculele destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și pe cele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Activitățile de control s-au desfășurat simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Planului de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

În perioada în care a fost derulată acțiunea, polițiștii vasluieni au oprit în trafic pentru control 336 de autovehicule destinate transportului de marfă (274 erau înmatriculate în România, 10 în state ale Uniunii Europene și 52 în țări non-UE) și 277 autovehicule destinate transportului de persoane, la 81 dintre acestea fiind descoperite nereguli.

Astfel, au fost aplicate 129 sancțiuni contravenționale, 38 dintre conducătorii auto au fost amendați pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 22 pentru că nu purtau centura de siguranță și 58 pentru încălcarea altor prevederi legale. Alte 9 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru lipsa documentelor prevăzute de lege. (A.P.)

Polițiștii vasluieni au informat elevii din Codăești despre efectele dezastruoase ale consumului de droguri

În ultimele trei zile polițiștii vasluieni au desfășurat activități de informare și conștientizare a elevilor cu privire la efectele consumului de droguri.

Reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, și polițiști de proximitate ai Poliției Orașului Negrești s-au întâlnit zilele acestea cu elevi ai Liceului Tehnologic „Nicolae Iorga” din Negrești și ai Liceului „Ștefan cel Mare” Codăești. Elevii au aflat de la polițiști informații interesante despre cauzele, efectele și consecințele penale ale consumului de droguri.

Polițiștii au identificat împreună cu elevii cauzele și factorii care favorizează consumul de droguri în rândul tinerilor: curiozitatea adolescenților, anturajul, problemele familiale, teribilismul, etc.

În cadrul activităților, aproximativ 200 elevi și cadre didactice au fost informați cu privire la efectele fiziologice și psihologice (pe termen scurt și lung) ale consumului de droguri ori de substanțe etnobotanice. Totodată, elevii au fost încurajați să apeleze la un adult de încredere atunci când se confruntă cu probleme de orice natură, să evite consumul de droguri sau de alte substanțe cu efecte asemănătoare acestora, iar în cazul în care iau la cunoștință despre asemenea cazuri, să se adreseze oamenilor legii. (A.P)

Polițiștii vasluieni cărora le-au scăpat evadații riscă închisoarea

de Roxana NĂSTASĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui care i-au scăpat din vedere pe evadații basarabeni de la Curtea de Apel Iași riscă pedeapsa cu înschisoarea.

Cei trei agenți de poliție vasluieni care îi escortau pe cei doi moldoveni, Ion Nica și Ion Țîgănescu, care au evadat în timp ce erau scoși de la Curtea de Apel Iași, riscă să meargă după gratii. În articolul 286 din Noul Cod Penal se precizează, în mod explicit, că organele de lege care, din culpă, pierd de sub supraveghere pe deținuți sau pe arestați riscă pedeapsa cu închisoarea. De la 3 luni la 2 ani pot sta după gratii cei trei oameni ai legii din Vaslui dacă sunt găsiți vinovați de săvârșirea infracțiunii numită „înlesnirea evadării”.

În prezent, cei trei polițiști sunt cercetați pentru a se stabili cu exactitate dacă se fac sau nu vinovați de cele întâmplate la Iași. „Se fac verificări la nivelul IPJ Vaslui pentru a se stabili modul în care cei trei agenți și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu”, a declarat subcomisar Mihaela Ștraub, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Vaslui.

Din  imaginile de pe camerele de supraveghere reiese că la ieșirea din incinta instanței, niciunul din deținuți, nici Nica, nici Țîgănescu nu aveau cătușe puse la mâini, deși ar fi trebuit să aibă. “Cei doi deținuți au avut cătușe puse, dar s-au întâmplat niște lucruri și s-a ajuns la acest eveniment nefericit. După verificări se va stabili cu exactitate cum au stat lucurile”, a mai spus Mihaela Ștraub, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

Tot din imaginile de pe camerele de supraveghere reiese că primul care a fugit a fost Ion Nica. Într-o clipă de neatenție a polițistului care a rămas singur să-i păzească pe cei doi, pentru că ceilalți doi colegi au plecat la toaletă, Nica a sărit gardul și a luat-o la fugă. Polițistul a deschis poarta imediat și a a alergat după el, lăsându-l pe Țîgănescu singur cu poarta deschisă, care s-a bucurat de oportunitate și a fugit și el. Dacă Ion Nica, în vârstă de 29 de ani a fost prins la o zi după evadare în autogara Codreanu din Iași, Ion Țîgănescu, în vârstă de 38 de ani,  se află încă în libertate, polițiștii fiind pe urmele sale.

Cei doi au fost identificați pe data de 1 martie, de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița. Nica era căutat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni pe teritoriul Elveției și trebuia prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași în vederea demarării procedurilor de predare către autoritățile judiciare din Elveția. Pe numele lui Țigănescu era emis un mandat european de urmărire, după ce fusese condamnat de către autoritățile portugheze la patru ani de închisoare pentru tăinuire de bunuri furate, faptă săvârșită în anul 2009. Acum, în afara pedepselor pe care le au de executat, cei doi fugari riscă să mai facă încă trei ani de închisoare pentru evadare.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: