Home / Tag Archives: targ auto

Tag Archives: targ auto

Vasile Pavăl vrea recuperarea întârzierilor la execuția bazarului și târgului auto

Primăria Vaslui va semna în această săptămână actul adițional la contractul de execuție al bazarului, ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr.114/2018.

Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că la Vaslui va veni acționarul majoritar al firmei care execută lucrările și va avea discuții privind realizarea proiectului.
„După o tergiversare a lucrărilor de la bazar, în sfârșit, constructorul s-a convins că beneficiarul e serios și trebuie să se apuce de treabă. Sigur că s-au apucat, deși ei au mai avut niște tatonări, dar legislația nu le-a dat dreptate și merg mai departe cu lucrările. În ultimele două luni sunt în grafic. Va veni la Vaslui acționarul majoritar și voi avea discuții cu privire la execuția proiectului. Vreau ca cele două luni în care s-au înregistrat întârzieri să fie recuperate, iar proiectul să fie pus în funcțiune la termenul stabilit”, a spus Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

Licitația publică pentru obiectivul «Amenajare Platformă Bazar și Târg Auto» s-a organizat în data de 14 noiembrie 2017 și a fost câștigată de o asociere de firme. Asocierea de firme este formată din SC Vires Construct SRL Cluj-Napoca (lider) și SC Hermanas Rubio Grupo Constructor Herce SLU Spania. Valoarea totală a contractului fără TVA este de 13.451.284 lei, iar finanțarea este asigurată în totalitate de la bugetul local.

Ansamblul propus are două funcțiuni de bază: bazarul cu o suprafață de 11.454 metri pătrați (mp) și Târgul Auto cu 7.825 mp. Zona bazar cuprinde cinci hale cu spații de circulație tip culoar, o hală pentru tarabe, 56 tarabe, 4 hale pentru magazine, 64 celule magazin (23,50 mp), 7 celule magazin (18,70 mp), 8 celule magazin (9,00 mp), 4 magazine alimentare (40 mp), Pavilion administrativ, parcare cu 104 locuri pentru clienți.

Zona Târgului Auto cuprinde o parcare cu 92 locuri pentru mașini mici și 18 locuri pentru mașini mari și spălătorie auto.  (Dănuț CIOBANU)

Start pentru construirea bazarului și târgului auto de la Vaslui, după ani de amânări

Construirea noului bazar și târg auto din Vaslui, o investiție ce se ridică la peste 2,5 milioane de euro, va demara în cel mai scurt timp, lucrările urmând a fi realizate de către o firmă din Cluj, care a câștigat licitația, chiar și în ciuda contestațiilor. Primăria a eliberat zona și a asigurat frontul necesar executării lucrărilor, în zonă fiind aduse o serie de utilaje.

După ani de tărăgănări cauzate în special de refuzul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui de a elibera avizul de securitate la incendiu, în sfârșit s-a dat startul uneia dintre cele mai mari investiții din ultimii ani ce se va realiza în municipiul Vaslui din fonduri proprii. Este vorba despre viitorul bazar și târg auto, unele dintre cele mai moderne care vor fi în România.

Primăria a eliberat zona pe care urmează să se realizeze investițiile, fiind asigurat frontul de lucru. De acum, totul depinde doar de firma de construcții care a câștigat licitația”, ne-a declarat viceprimarul municipiului Vaslui, Daniel Neacșu.

Noul bazar și târg auto din Vaslui ar urma să aibă 19.300 de metri pătrați. Bazarul va cuprinde patru hale pentru comercianți și una pentru micul comerț, destinat celor care vor să-și vândă diverse produse pe piața liberă. Cele două obiective, care vor fi construite pe strada Decebal, vizavi de Sala Sporturilor, vor costa autoritățile peste 2,5 milioane de euro. Durata de realizarea a noului bazar și a târgului auto va fi de doi ani. (Ionuț PREDA)

Bazarul și târgul auto, cele mai importante investiții ale Primăriei Vaslui, blocate din nou

Bazarul și târgul auto, cele mai importante investiții ale Primăriei Vaslui în acest an, au fost blocate din nou după ce licitația de atribuire a lucrărilor de construire au fost contestate pe ultima sută de metri. În aceste condiții, termenul de începere a lucrărilor va fi întârziat cu câteva luni.

Nu aduce anul ce aduce clipa. Se pare că această zicală se potrivește celor de la Primăria Vaslui care s-au trezit ”peste noapte” că licitația de atribuire a lucrărilor la viitorul bazar și târg auto a fost contestată chiar în ultima zi prevăzută de lege. Contestatarii sunt firmele de pe locul doi și trei, respectiv Elite Construct Negrești și o firmă din Iași. Câștigătoare, cu prețul cel mai mic, respectiv 90% din valoarea investiției, a fost desemnată o societate din județul Cluj.

Depunerea contestațiilor pe ultima sută de metri nu va face nimic altceva decât să întârzie din nou demararea lucrărilor. Și asta după ce Inspectoratul pentru Situații de Urgență i-a dat Primăriei Vaslui avizul de securitate la incendiu după nu mai puțin de 18 amânări.

Noul bazar și târg auto din Vaslui ar urma să aibă 19.300 de metri pătrați. Bazarul va cuprinde patru hale pentru comercianți și una pentru micul comerț, destinat celor care vor să-și vândă diverse produse pe piața liberă. Cele două obiective, care vor fi construite pe strada Decebal, vizavi de Sala Sporturilor, vor costa autoritățile peste 2,5 milioane de euro. Durata de realizarea a noului bazar și a târgului auto va fi de doi ani. (Ionuț PREDA)

Bazarul și Târgul Auto din Vaslui, scoase la licitație pe SEAP

Cele mai importante investiții pe plan local ale municipalității vasluiene, respectiv Bazarul și Târgul Auto, au fost scoase la licitație pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice. În aceste condiții, lucrările ar urma să înceapă cel mai târziu la sfârșitul acestui an.

Locuitorii municipiul Vaslui pot avea certitudinea construirii unui bazar și al unui târg auto. Dovadă în acest sens este publicarea pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice a scoaterii la licitație a celor două obiective de investiții. Dacă lucrurile vor merge normal, fără contestații peste contestații, lucrările ar putea începe chiar din acest an.

Dacă nu vor exista piedici și firma care va executa lucrările își va respecta termenii de execuție, lucrările ar putea fi finalizate în următorii trei ani”, ne-a declarat viceprimarul municipiului Vaslui, Daniel Neacșu.

Noul bazar și târg auto din Vaslui ar urma să aibă 19.300 de metri pătrați. Bazarul va cuprinde patru hale pentru comercianți și una pentru micul comerț, destinat celor care vor să-și vândă diverse produse pe piața liberă. (Ionuț PREDA)

Vasluiul va avea bazar nou și târg auto după ce primăria a reușit să obțină avizul ISU pentru proiect

Municipiul Vaslui va avea, în sfârșit, bazar nou și târg auto după ce primăria a reușit să obțină avizul ISU pentru proiectul comun care va fi scos la licitație pe SEAP la mijlocul lunii viitoare. În aceste condiții, investiția ar putea începe chiar din toamnă astfel încât să fie realizată în termen de doi ani.

După mai mulți ani de amânări repetate, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui a dat aviz favorabil Primăriei Vaslui pentru noul bazar și târgul auto, una dintre cele mai mari investiții ce va fi derulată de autoritățile locale în următorii ani. Acordul pompierilor pentru cele două obiective s-a făcut după 18 amânări din diverse motive, odată cu schimbarea din funcție a celei care a condus cu mână de fier Serviciul Avizări a ISU Vaslui, Veronica Ursachi.

În sfârșit am obținut avizul astfel încât credem că, la mijlocul lunii august, vom putea scoate investiția la licitație publică pe Serviciul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Dacă lucrurile merg bine și nu vor apărea contestații după licitație, din octombrie ar putea începe lucrările la noul bazar și târgul auto”, ne-a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

Cele două obiective, care vor fi construite pe strada Decebal, vizavi de Sala Sporturilor, vor costa autoritățile peste 2,5 milioane de euro. Durata de realizarea a noului bazar și a târgului auto va fi de doi ani. (Ionuț PREDA)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: