Decizie finală: Spintecătorul din Codăești, în fața sentinței
Medicii legiști au stabilit că bărbatul din Codăești care în urmă cu un an și-a înjunghiat două cumnate, apoi a încercat să se sinucidă, a avut discernământ în momentul comiterii faptei, fiind doar instabil emoțional. Cercetarea judecătorească s-a încheiat ieri, urmând ca sentința să fie anunțată pe 6 martie.
Ieri, la Tribunalul Vaslui, a avut loc ultimul termen în dosarul în care este judecat bărbatul din Codăești care, gelos că fusese părăsit de soție, și-a înjunghiat două rude și apoi a încercat să se sinucidă. Institutul de medicină Legală Iași a înaintat un nou raport de expertiză psihiatrică în cazul agresorului Nicușor Lica, arătând că acesta a avut discernământ în momentul comiterii faptei, suferind doar de o instabilitate emoțională. În acest sens, medicii legiști au recomandat judecătorilor să dispună măsura obligării la un tratament de specialitate pentru a fi evitate intențiile suicidale.
Starea psihică a «spintecătorului» a fost aprig disputată pe durata întregului proces. Nicușor Lica, susținut de avocatul său, a declarat că, în momentul comiterii faptei, ar fi suferit o nebunie de moment, fiind extrem de tulburat, mai ales pe fondul unui consum exagerat de alcool. Avocatul a insistat că inculpatul, care are deja la activ o condamnare pentru lovituri cauzatoare de moarte, ar fi urmărit numai să-și ia înapoi acasă soția și cele două fiice, care de cinci zile plecaseră de acasă din cauza neînțelegerilor. De altfel, apărătorul lui Nicușor Lica a și solicitat instanței o schimbare a încadrării juridice din tentativă la omor în două infracțiuni de loviri și alte violențe.
În replică, reprezentantul Ministerului Public a arătat că agresorul a avut intenția clară de a ucide.
«Dacă nici în împrejurările date nu mai vorbim de intenția de a ucide, atunci când?», s-a întrebat retoric procurorul de ședință, Sorin Armeanu.
Faptul că a lovit două persoane cu cuțitul, modul în care a lovit (în zone vitale) și faptul că și-a continuat atacul în ciuda intențiilor de a fi îndepărtat din casă «arată fără echivoc intenția lui Nicușor Lica de a ucide persoanele care îl împiedicau să ajungă la soție».
Pornind de la aceste premise, procurorii au cerut condamnarea agresorului la închisoare în regim de detenție și obligarea acestuia la plata daunelor morale și materiale solicitate de victime – 25.000 de lei.
«Șocul prin care au trecut cele două femei nu poate fi uitat niciodată», a subliniat procurorul Armeanu.
Judecătorii urmează să pronunțe sentința pe 6 martie.
Măcelul care a îngrozit comuna
Fapta care a dus la arestarea lui Nicușor Lica s-a petrecut pe 9 martie anul trecut, chiar când agresorul împlinea 44 de ani. Părăsit de soție și cele două fiice, bărbatul, aflat într-o avansată stare de ebrietate, a mers la locuința cumnatei, unde acestea se refugiaseră.
În momentul în care a ajuns la locuința rudelor, Nicușor Lică a fost întâmpinat de cumnată care i-a cerut socoteală, moment în care individul a bruscat-o, apoi a scos un cuțit și a înjunghiat-o în umăr și în zona pieptului.
În timp ce victima, plină de sânge, a fugit după ajutor, agresorul a pătruns în imobil, intrând într-o cameră unde se aflau mai multe persoane, printre care și o altă cumnată, pe care a înjunghiat-o în spate. Un bărbat a încercat să-l imobilizeze și să-l dezarmeze, însă a fost tăiat la mână. În cele din urmă însă, a reușit să-i ia cuțitul.
Nicușor Lică a fugit, iar după ce a ieșit din locuință și a sărit gardul împrejmuitor, și-a tăiat venele de la o mână și și-a înfipt cuțitul în abdomen, cu intenția de a se sinucide. Atât bărbatul, cât și cele două femei au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale.
Simona Voicu