Contabilele care au semnat în locul preoților au fost amendate: Caterisiții au avut dreptate
Trei contabile de la două protoierii din județ, Fălciu și Huși, au comis fals material în înscrisuri oficiale și au făcut uz de fals în formă continuată, semnând în locul unor preoți pe statele de plată. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși le-au dat amenzi administrative.
Potrivit cercetărilor desfășurate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, trei funcționare de la protopopiatele Fălciu și Huși – Livia Racoviță, Lucia Ciocîrlan și Mariana Petru – au semnat în locul unor preoți pe state de plată ce priveau sprijinul financiar acordat de stat personalului clerical. Ancheta a fost declanșată în urma unor plângeri depuse împotriva Episcopiei Hușilor, în anul 2011, de trei preoți care au afirmat că, în mod repetat, le-au fost reținute sume importante (între 300 și 700 de lei) din salariile care li se cuveneau, fără niciun fel de justificare. Cei care au avut curajul să denunțe în mod public fărădelegea au fost Lucian Botez, de la Parohia Bozia, Dumitru Țurcanu – Parohia Sărățeni și Ioan Modiga – Parohia Blăgești.
În dosarul instrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor Vaslui, procurorii au decis amendarea administrativă a celor trei contabile, concomitent cu scoaterea de sub urmărire penală a acestora pentru delapidare, gestiune frauduloasă și abuz în serviciu. Soluția i-a nemulțumit atât pe preoți, cât și pe cele trei funcționare. Cu toții au făcut plângeri împotriva rezoluției Parchetului, însă acestea au fost respinse de Judecătoria Huși, instanța declarând definitive soluțiile procurorilor.
În prezent, cele trei funcționare nu mai lucrează în cadrul bisericii, cel puțin așa susțin reprezentanții Episcopiei Hușilor. Oficialii instituției au mai declarat însă că, prin falsul creat în înscrisuri, fostele contabile nu au creat prejudicii materiale. Contrariați, cei trei preoți care au făcut plângeri la poliție au solicitat repunerea pe rolul instanței civile a dosarelor în care solicită banii care le-ar fi fost reținuți în mod ilegal, precum și daune morale. Cererile au fost acceptate de Tribunalul Vaslui, odată cu finalizarea cercetărilor pe latura penală.
Între timp, cei trei preoți au fost caterisiți de tribunalul bisericesc al Episcopiei Hușilor, pe motiv că ar fi încălcat grav statutul de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, precum și regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale bisericii. Cu toate acestea, doi dintre cei trei clerici, Lucian Botez și Dumitru Țurcanu, slujesc în continuare în bisericile unde sunt parohi, în timp ce al treilea a ieșit la pensie.
Simona Voicu