Hoț după gratii
Ionel Enache, 28 de ani, nici bine nu ieșise din închisoare după ce a ispășit o pedeapsă pentru un furt comis la fosta firmă de construcții a primarului Constantin Constantinescu, că s-a apucat iar de „treabă”. Ghinionul l-a urmărit din nou și, vineri, a fost arestat pentru 30 de zile.
Ionel Enache, un bârlădean în vârstă de 28 de ani, preferă traiul după gratii. Altfel nu se explică de ce, la doar câteva zile după ce a fost eliberat din penitenciar, unde a stat pentru furt calificat, s-a apucat, din nou, de fărădelegi. Individul a fost identificat și reținut de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Bârlad, care, pe 11 aprilie, au desfășurat mai multe acțiuni pe linia combaterii furturilor.
S-a stabilit că, pe 9 aprilie, Enache a intrat într-un restaurant din Bârlad, a pătruns fără drept într-un birou, de unde a sustras două telefoane mobile, pe care le-a vândut în zona Pieței „Sfântul Ilie”. Tot el este implicat într-un furt comis pe 13 februarie, când a sustras mai multe produse dintr-o societate comercială de pe strada Primăverii. Fără nicio jenă, Ionel Enache a luat bunurile respective de pe rafturile magazinului, după care a plecat fără să achite. Prejudiciul creat în urma săvârșirii celor două infracțiuni se ridică la 975 de lei și a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite părților vătămate.
„Polițiștii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, apoi Ionel Enache a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad. Instanța a emis un mandat de arestare preventivă pe 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Bărbatul este cunoscut cu antecedente penale pentru furt, fiind eliberat din penitenciar în cursul lunii februarie anul curent”, ne-a declarată subcomisar Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.
Individul are un „CV” impresionant. Pe 25 ianuarie 2008, a fost condamnat de Judecătoria Bârlad la doi ani de închisoare pentru furt calificat, la care i-au adăugat un spor de un an, rămas neexecutat, dintr-o pedeapsă cu suspendare, pronunțată pe 7 martie 2006. Apoi, pe 15 februarie 2011, a fost condamnat, tot pentru furt calificat, la doi ani și șase luni, după ce a fost prins furând din Biserica „Sfântul Spiridon” Bârlad și dintr-o societate comercială. Cea mai proaspătă condamnare, respectiv de un an, a primit-o pe 26 aprilie 2013, după ce a fost prins la furat din fosta firmă de construcții a primarului Constantin Constantinescu, situată la doi pași de sediul Poliției Bârlad.