World

Acord la Geneva privind detensionarea crizei din Ucraina: Gruparile armate vor fi dezarmate, cladirile ocupate ilegal trebuie eliberate

Ministerul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a anuntat joi la Geneva un acord cu Statele Unite, Uniunea Europeana si Ucraina privind etapele pentru detensionarea crizei ucrainene, scrie AFP.
Acesta a precizat, intr-o conferinta de presa, ca acest acord prevede dezarmarea gruparilor armate ilegale si evacuarea cladirilor ocupate ilegal. „Toate gruparile armate ilegale trebuie sa fie dezarmate, toate cladirile ocupate ilegat trebuie redate proprietarilor legitimi, toate strazile, pietele si alte locuri publice din orasele ucrainene trebuie eliberate”, se arata in acest acord. Documentul care a fost adoptat prevede o aministie pentru cei care vor respecta dispozitiile acordului, cu exceptia celor care „sunt vinovati de crime capitale”. Rusia „nu are nicio dorinta” sa trimita trupe in Ucraina, a spus Lavrov, in fata presei. „Nu avem niciun fel de dorinta sa trimitem trupe in Ucraina. Acest lucru ar fi impotriva intereselor noastre fundamentale”, a sustinut seful diplomatiei rusesti. Misiunea de supraveghere pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) va fi insarcinata sa ajute autoritatile ucrainene sa puna in practica acesta masuri. Seful diplomatiei europene, Catherine Ashton, care reprezinta UE in aceste discutii tripartite Rusia-UE-SUA-Ucraina, a subliniat ca „OSCE trebuie sa joace un rol de prim plan” in aplicarea acordului, al carui text prevede ca Moscova, Bruxelles si Washington sunt pregatite sa furnizeze observatori. Secretarul american de Stat, John Kerry, a lansat un avertisment la adresa Moscovei: „Daca nu vedem progrese, atunci nu vom avea alta alegere decat sa impunem noi sanctiuni”. Intrebat care este pozitia Washingtonului fata de Crimeea, anexata in martie de Rusia, Kerry a declarat: Statele Unite „nu au renuntat, dar nu am venit (la Geneva) pentru a discuta despre Crimeea”. Ashton a subliniat ca UE „va continua eforturile pentru a sustine Ucraina, economic, financiar si politic”.

Acordul adoptat la Geneva declara de asemenea ca procesul constitutional anuntat de guvernul ucrainean de tranzitie va fi „transparent”, „cu stabilirea unui larg dialog national, pentru a include toate regiunile ucrainene si toate entitatile politice”.

Sursa; hotnews.ro

Related Articles

Back to top button