World

Belarus: Președintele îndeamnă populația să apere independența țării, în contextul crizei din Ucraina

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko și-a exprimat, marți, îngrijorarea față de agravarea crizei din Ucraina, îndemnând populația țării sale să apere „prin toate mijloacele” independența de stat, relatează AFP.

„Nu trăim pe o insulă izolată într-un ocean. Toate tulburările geopolitice, în special cele din Europa de Est, ne vor atinge, fără îndoială” , a declarat el într-un discurs susținut în Parlamentul. „Trebuie să apărăm prin toate mijloacele independența țării, dreptul sacru de a trăi pe propriul pământ și de a ne urma destinul”, a adăugat el, aparent referindu-se la o amenințare din partea Rusiei. De la începutul crizei, Minskul s-a arătat foarte rezervat față de evenimentele din Ucraina și la atitudinea Moscovei, recunoscând doar anexarea „de facto” a Crimeei la Rusia. „Nimeni nu ne va răsturna țara, dacă nu vom accepta acest lucru. Atât timp cât companiile noastre funcționează mai mult sau mai puțin, nu va trebui să ne fie frică de niciun tanc”, a adăugat el.

Belarusul, frontalier cu Uniunea Europeană și Rusia, este un stat cu regim autoritar a cărui economie este foarte dependentă de aprovizionările cu gaze naturale și petrol rusești. Această țară face face parte din Uniunea Vamală promovată de Rusia și în care se mai află Kazahstanul.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button