Justitie

„Infractorii” care au turnat detergent în arteziană, în vizorul polițiștilor

Marți seară, fântâna arteziană din fața Primăriei Bârlad a fost, din nou, ținta unei glume: cineva a pus detergent în apă. Acum, autorii sunt căutați de polițiști și ar putea să se aleagă nu doar cu amendă, ci chiar cu dosar penal pentru distrugere.

Persoanele care au trecut, ieri, prin fața Primăriei Bârlad a avut parte de o priveliște cel puțin interesantă. Apa din fântâna arteziană era plină de spumă. În timp ce localnicii se amuzau și făceau poze cu păpădia înspumată, Poliția Locală a demarat o anchetă pentru a-i găsi pe autorii glumei. Dacă în urmă cu vreo trei ani, când diverse persoane au umplut arteziana de spumă în mai multe rânduri, iar glumeții nu au fost identificați, acum, directorul Vasile Rădoi speră ca autorii să fie trași la răspundere.

Aseară (marți seară, n.r.), pe la ora 23.00, m-a sunat agentul care patrula prin zonă și mi-a spus că în fântână a fost turnat, din nou, detergent. Chiar dacă cel care a făcut acest lucru o consideră o glumă și a vrut doar să se amuze, noi o considerăm faptă penală și așa o vom trimite la Poliția Municipală. Autorul trebuie să răspundă penal, întrucât fântâna este pe domeniul public și este exact ca și cum ar rupe un copac sau o bancă de pe spațiul public. Legea va decide dacă vinovatul va fi condamnat cu suspendare sau nu, cert este că persoana care a făcut așa ceva nu este normal. În urmă cu câțiva ani, când s-a mai întâmplat acest lucru de vreo câteva ori, nu am reușit să aflăm cine a fost vinovatul pentru că aveam la dispoziție numai imaginile destul de neclare filmate cu camera de pe Primărie. Acum, avem patru camere video instalate în jur și, cu siguranță, imaginile ne vor arăta cine sunt cei care au vrut să se amuze distrugând un bun de pe domeniul public”, ne-a declarat Vasile Rădoi, șeful Poliției Locale Bârlad.

Acesta a precizat că, în niciun caz, incidentul de marți seară nu va fi doar amendat, așa cum prevede Legea 61/1991 (privind încălcarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice).

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

One Comment

Back to top button