Justitie

Au câștigat procesele

Funcționarii din cadrul fostei Direcții Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Vaslui au câstigat unul din cele două procese pe care le-au intentat Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași. Dosarul cu care vasluienii au mers în instanță prevede suspendarea deciziilor de eliberare din funcție, care au fost operate odată cu reorganizarea instituției. Sindicaliștii de la Finanțele Publice Vaslui au câștigat atât la Tribunalul Vaslui, cât și la Curtea de Apel Iași și, în consecință, Fiscul este obligat să-i reangajeze.

Valică Berescu, președintele Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex”, a precizat că, inițial, au fost 32 de persoane care au dat în judecată Direcția Regională Iași. Ulterior, 11 foști salariați s-au retras și au mai rămas în dosarul de judecată 21 de persoane, care se pot reîntoarce la lucru.

Miza cea mare pentru petiționari este însă cel de-al doilea proces deschis Direcției Regionale Iași, prin care se solicită anularea deciziilor de eliberare din funcții. Dacă finanțiștii vor avea câștig de cauză și în acest dosar, statul va fi obligat să le achite retroactiv salariile de la data când au fost operate concedierile, respectiv 1 august 2013.

Toată această telenovelă a început odată cu regorganizarea Fiscului. Atunci s-a declanșat un adevărat război între salariații vasluieni și Direcția Regională Iași. Astfel, în luna august a anului trecut, 32 de funcționari au depus la Iași contestații împotriva preavizelor emise de șefii regionali. Motivul pentru care finanțiștii au apelat la instanță a fost emiterea prezvizelor pentru salariați fără respectarea legislației. Practic, salariați Fiscului au acuzat autoritățile că, înaintea declanșării reorganizării ANAF, au promis că nu vor avea loc disponibilizări de personal, iar situația a fost cu totul alta.

Pe 1 august 2013, a demarat procesul de reorganizare a ANAF. După desființarea structurilor județene au fost înființate opt direcții regionale antifraudă și opt direcții regionale a finanțelor publice. Județul Vaslui face parte din Direcția Regională Iași

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Back to top button