Justitie

Încă un copil a murit înecat în Râul Bârlad

Un băiat a murit și un altul a fost dus la spital în șoc hipotermic, după ce au vrut să se răcorească în Râul Bârlad. Este al doilea copil care s-a înecat în acest râu, în decurs de doar câteva zile.

Râul Bârlad a mai răpus o viață de copil, a doua în decurs de câteva zile. Tragedia s-a întîmplat duminică, la orele prânzului, când un băiat în vârstă de 12 ani, împreună cu prietenul său, de 13 ani, au intrat să se scalde în apele râului, în dreptul localității Sârbi, din comuna Banca.

Primul a dispărut brusc de sub privirile unor oameni care se aflau în apropiere și care au sunat imediat la 112. La fața locului au sosit de îndată pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgență (ISU), dar și Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui. În momentul în care pompierii ISU au ajuns la fața locului, băiatul de 12 ani fusese localizat de către doi bărbați care l-au văzut plutind și care au reușit să-l scoată. Cadrele medicale de pe Ambulanță au încercat resuscitarea copilului timp de aproximativ o oră, dar nu au mai putut face nimic, motiv pentru care au declarat decesul.

Celălalt băiat a fost salvat, însă se afla în șoc hipotermic în momentul în care a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman”, unde se află internat și acum.

Având în vedere că în mai puțin de două săptămâni au murit doi copii prin înecare, ISU Vaslui le recomandă părinților să-și supravegheze copiii și să nu-i lase niciodată singuri în apă.

S.M.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button