Justitie
Riscă cinci ani de închisoare pentru că a condus beat
În urmă cu două seri, un polițist al Poliției Negrești, împreună cu un jandarm, au oprit pentru un control de rutină un autoturism ce circula pe un drum comunal din localitaea Valea Mare.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind Daniel H., de 41 de ani, din Negrești. La testarea cu alcooltestul polițistul negreștean a avut surpriza ca aparatul să indice o alcoolemie de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar probele biologice au arătat o alcoolemie de 0,80 g/l alcool pur în sânge. Pentru fapta sa, Daniel H., s-a ales cu dosar penal și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani. (A.C.)