Sfaturi și activități preventive în cadrul proiectului "Biblioteca de vacanță"
La începutul acestei săptămâni, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și a Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități preventive în cadrul proiectului „Biblioteca de vacanță”. S-au întâlnit la Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” cu 24 de copii, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. Aceștia au vizionat un film de educație rutieră, iar polițiștii le-au explicat semnificația semnalelor efectuate pentru dirijarea traficului rutier, regulile de circulație care se aplică în intersecții, principalele cauze ale producerii accidentelor de circulație și semnificația indicatoarelor rutiere.
Folosind jocul de rol, copiii au demonstrat modalitatea corectă de traversare a străzii. Au desenat pe cartoane intersecții din zona în care locuiesc, urmând ca aceștia să finalizeze proiectele prin confecționarea și lipirea unor indicatoare rutiere.
Cu această ocazie, polițiștii de prevenire a criminalității au lansat în cadrul campaniei „Vacanța în siguranță” un concurs cu tema „Stop violenței în orașul tău”. Concursul se adresează categoriei de vârstă 7-10 ani și are drept scop conștientizarea de către minori a efectelor negative ale comportamentului violent și exprimarea prin desen a unor mesaje non-violente. De asemenea, se urmărește promovarea unei alternative de petrecere a timpului liber care să stimuleze creativitatea și imaginația copiilor și dezvoltarea unor atitudini dezirabile din punct de vedere social.
Copiilor le-au fost adresate sfaturi pentru a se evita implicarea acestora în infracțiuni (atât ca victime, cât și ca autori).
Aceste activități vor fi desfășurate în fiecare săptămânl a acestei luni, urmând ca, la sfârâitul lunii, să fie premiați cei care se evidențiază prin proiectele realizate. (Roxana NĂSTASĂ)