Cercetat pentru tâlhărie
Un bărbat în vârstă de 45 ani, din satul Chițcani, comuna Costești, a ajuns în atentia anchetatorilor după ce a tâlhărit o adolescentă în vârstă de 15 ani.
Oameni legii au aflat de la victimă că, în ziua respectivă aceasta s-a deplasat la un bancomat din Bârlad, de unde a scos o sumă de bani. În drumul spre casă a luat un tren, iar în compartimentul în care se afla a intrat un bărbat care abordat-o. Copila nu a dat curs discuției și a coborât din tren în Halta Dodești, de unde s-a îndreptat spre satul Văleni. Când a ajuns într-o zonă izolată, a fost jefuită sub amenințare si deposedată de suma de 330 lei de către acelasi individ din tren.
“Polițiștii au reușit indentificarea celui în cauză, în persoana lui Eugen S, de 45ani, din satul Chițcani, comuna Costești. Bărbatul a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad. Față de Eugen S a fost luată măsura controlului judiciar pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie”, a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui. (Andrei STESCU)