Infracțiuni la regimul circulației constatate de polițiștii de frontieră
Ieri, în jurul orei 01.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră SPF Husi au oprit în trafic, pentru control, la intrarea în localitate, un autoturism marca Toyota Picnic, înmatriculat în Bulgaria, condus de cetățeanul bulgar Stepan Ivanov T., în vârstă de 49 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului documentelor, persoana în cauză nu a putut prezenta asigurarea tip Carte verde valabilă pe teritoriul României, iar certificatul care atesta valabilitatea inspecției tehnice periodice era expirat din data de 16.05.2013.
Polițiștii de frontieră i-au întocmit cetățeanului lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România. (Roxana NĂSTASĂ)