Justitie

A început "Săptămâna prevenirii criminalității"

Ieri, a început cea de-a noua ediție a „Săptămânii Prevenirii Criminalității”, acțiune derulată la nivel național de Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității.

Astfel, polițiștii și-au planificat diverse activități, în funcție de grupurile țintă vizate și de tipul mesajelor preventive ce vor fi promovate pentru conștientizarea populației cu privire la importanța adoptării unor conduite antivictimale și antiinfracționale. În organizarea și derularea acestor acțiuni au fost cooptați parteneri din diverse domenii precum autorități locale, unități de învățământ, societăți comerciale, organizații neguvernamentale, instituții guvernamentale și mass-media.

„Principalul obiectiv al Poliției Române este și va fi siguranța cetățenilor în slujba cărora ne aflăm. Pentru întărirea gradului de siguranță în cadrul comunității trebuie, în primul rând, să prevenim infracționalitatea, iar acest lucru poate fi înfăptuit doar cu sprijinul cetățenilor” a declarat șeful Poliției Române, chestorul general de poliție, Petre Tobă.

Prima zi din „Săptămâna Prevenirii Criminalității” a fost destinată prevenirii delincvenței juvenile, iar polițișii s-au întâlnit cu elevi în multe unități de învățământ din județ.

Scopul întâlnirilor a fost familiarizarea acestora cu câteva noțiuni elementare legate de răspunderea penală și contravențională a minorilor, întrucât deși mulți sunt la vârsta la care răspund pentru faptele lor, nu cunosc încă acest lucru.

Vârsta adolescenței este o perioadă în care grupul de prieteni are o importanță foarte mare în viața individului, iar un anturaj cu comportamente delincvente îi poate atrage foarte ușor pe tineri pe un drum în afara legii. De aceea, polițiștii au discutat cu elevii despre importanța cunoașterii legilor, despre situații în care elevii pot încălca legea fie din teribilism, din dorința de a fi aprobați de grupul de prieteni sau din necunoașterea consecințelor faptelor lor.

Polițiștii s-au întâlnit ieri cu elevi de la Liceul cu Program Sportiv, Liceul „Ștefan Procopiu” și Liceul „Ion Mincu” din municipiul Vaslui, Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huși, Școala Gimnazială „Mihai David” Negrești, dar și cu elevi din multe unități de învățământ din mediul rural.

Astăzi, cea de-a doua zi din cadrul „Săptămânii prevenirii Criminalității” va fi destinată prevenirii victimizării minorilor, ocazie cu care polițiștii vor transmite minorilor informații referitoare la comportamente de risc care pot conduce la transformarea acestora în victime ale infracțiunilor, dar și a modalităților de evitare a unor astfel de situații.

Pe 1 octombrie, polițiștii vor organiza activități de instruire pentru prevenirea infracțiunilor de furt, desfășurând acțiuni cu caracter preventiv la nivelul întregului județ, urmărindu-se în special prevenirea infracțiunilor de furt din locuințe și furt de animale.

Ziua de 2 octombrie, va fi destinată prevenirii infracțiunilor comise cu violență organizându-se întâlniri cu persoane vârstnice, cu elevi, dar și cu alte categorii de cetățeni, urmând ca pe 3 octombrie tema zilei să fie „Siguranța rutieră” fiind organizat concursul de educație rutieră „Cupa Podul Înalt”, concurs aflat la ediția a XI-a, la care vor participa echipaje din 14 județe ale țării. (Roxana NĂSTASĂ)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button