Traficanții de emigranți moldoveni și-au primit pedepsele
Tribunalul Vaslui a ajuns la finalul procesului în care au fost judecați patru indivizi acuzați că transportau emigranți în cisterne sau butoaie cu vin, spre Europa. Dacă unul dintre ei, Andrei Constantin Belcescu, a recunoscut faptele încă de la început, pentru ceilalțI trei procesul a continuat. La finalul procesului, doi dintre ei – Dorin Orheanu și Ghorghe Orheanu – au primit câte doi ani de închisoare cu suspendare, iar pentru Ilie Băicățan Tribunalul Vaslui a decis anularea procesului, deoarece a decedat.
Alexandru CROITORU
Dorin Orhean și Gheorghe-Benonie Orhean și-au primit, săptămâna trecută, pedepsele pentru faptele comise în urmă cu câțiva ani. În procesul început în 2013 au fost judecați, la început patru persoane, cei doi amintiți mai sus, Ilie Băicățan și Andrei Constantin Belcescu.
Acesta din urmă a fost condamnat ceva mai devreme de Tribunalul Vaslui la șase ani de închisoare cu executare pentru trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional. El a ales calea recunoașterii faptelor, iar procesul a continuat pentru ceilalți trei. Pentru faptele comise, Dorin și Ghorghe Orhean au primit câte doi ani de închisoare cu suspendare și termen de încercare patru ani. Pentru cel de-al treilea, Ilie Băicățan, procesul a fost anulat motivat de faptul că, în perioada desfășurării ședințelor de judecată, a decedat.
Modul de operare era unul care a uimit pe toată lumea. Aceștia facilitau intrarea în spațiul European al unor persoane din Republica Moldova și, pentru a-i trece granița, moldovenii erau ascunși în butoaie de vin sau în cisterne. Potrivit anchetatorilor, grupul racola basarabeni de la care cereau sume cuprinse între 2.000 și 4.000 de euro pentru a-i transporta în Italia. După trecerea frontierei, primeau acte false cu care aceștia încercau să ajungă în țările europene.