Teribilismul a băgat în spital un adolescent de 17 ani
Un tânăr de 17 ani din Bârlad, pe fondul neatenției, a provocat un accident rutier în urma căruia a ajuns pe patul de spital.
Conform informațiilor primite de la Inspectoratul de Poliție Vaslui, accidentul s-a produs duminică, pe strada Vărăriei, din Bârlad. Tânărul s-a ciocnit cu motociclul pe care îl conducea de o autoutilitară aflată în staționare. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a demonstrat că acesta conducea fără a deține permis de conducere, iar autovehiculul nu era înregistrat, motive pentru care i-a fost întocmit dosar penal.
Gabriela Daniș, medic primar în cadrul Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, a declarat că tânărul a suferit un traumatism cranio-cerebral, momentan aflându-se internat în secția de chirurgie pentru monitorizare. (Roxana CUCU)