Justitie

Prinși cu articole pitohenice

Polițiștii vasluieni au ridicat, în cursul săptămânii trecute, peste 35 kg de articole pirotehnice și au constatat nouă infracțiuni la regimul materiilor explozive, în urma controalelor efectuate. Cei care au fost prinși, riscă pedeapsa cu închisoare de la trei luni la un an.

Roxana NĂSTASĂ

În ultima săptămână, polițiștii vasluieni au continuat acțiunile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice.

Astfel, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul polițiștilor de ordine publică au fost efectuate acțiuni și controale atât la societățile comerciale autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, cât și în zona piețelor, târgurilor sau centrelor comerciale.

În urma activităților de control din cadrul acțiunii „Foc de artificii”, polițiștii au constatat nouă infracțiuni și au confiscat peste 35 kg de articole pirotehnice de la persoane care le comercializau în mod ilegal.

Acțiunea „Foc de artificii” urmărește prevenirea, identificarea și combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice și juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2014/2015.

Recomandările polițiștilor

În această perioadă, polițiștii recomandă părinților să supravegheze copiii cu atenție, deoarece aceștia pot fi expuși incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice. Toate articolele pirotehnice sunt imprevizibile și periculoase. Folosirea lor necesită control și supraveghere, dar și responsabilitate sporită în ceea ce ține de respectarea condițiilor esențiale de securitate. Produsele obținute în rezultatul arderii acestora pot influența dăunător mediul ambiant.

Înainte de a folosi produsele pirotehnice, trebuie studiate atent instrucțiunile și măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului.

Se recomandă utilizarea cu multă atenție a articolelor pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii nedorite ori vătămări corporale care ar putea să umbrească frumusețea sărbătorilor de iarnă.

Trebuie știut, totodată, că orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button