Un român a murit într-un atac asupra unui petrolier în Libia. Aviația militară libiană a atacat petrolierul pentru că intrase într-o zonă de conflict
O rachetă lansată de către un avion de vânătoare neidentificat a explodat, duminică, la bordul unei nave aflată în portul libian Derna din Libia, incidentul soldându-se cu decesul a doi membri ai echipajului, un cetățean român și un cetățean grec, a precizat MAE, la solicitarea MEDIAFAX.
UPDATE – Aviația militară libiană a atacat petrolierul pentru că intrase într-o zonă de conflict – oficial
Petrolierul atacat într-un port din Libia urma să ajungă la o centrală electrică, dar a ales o rută diferită, intrând într-o zonă de conflict, explică un purtător de cuvânt al armatei libiene, citat de BBC News online.
„Nava urma să ajungă la o centrală electrică din Derna, dar a ales o rută diferită, intrând într-o zonă militară. Le-am cerut să se oprească, dar au stins luminile, nu au mai răspuns; am fost obligați să atacăm. Am lansat două atacuri”, a declarat colonelul Ahmed Mesmari, purtătorul de cuvânt al armatei libiene.
Ministerul de Externe informează că o rachetă lansată de către un avion de vânătoare neidentificat a explodat la bordul unei nave aflată în portul libian Derna, Libia, incidentul soldându-se cu decesul a doi membri ai echipajului, un cetățean român și un cetățean grec, precum și cu rănirea altor doi membri, cetățeni filipinezi, care ulterior au fost transportați la țărm pentru îngrijiri medicale.
Incidentul a avut loc duminică la bordul unei nave sub pavilion liberian și cu armator grec, ancorată în portul Derna (Libia).
După incident, nava și-a continuat cursul către Tobruk, cu destinația portul Pireu.
Potrivit MAE, când nava va ajunge în portul Pireu, reprezentanții Ambasadei României la Atena vor acorda asistența consulară ce se impune în asemenea situații tatălui cetățeanului român decedat, în vederea repatrierii trupului neînsuflețit al fiului său.
Reprezentanții celor două misiuni diplomatice s-au aflat pe tot parcursul nopții în contact cu autoritățile locale competente coordonându-și totodată demersurile.
De asemenea, cele două misiuni diplomatice au menținut legătura permanentă și cu tatăl cetățeanului român decedat, a mai precizat MAE.
În cadrul demersurilor inițiate pe lângă armatorul navei, s-a obținut asigurarea din partea acestuia că va suporta toate cheltuielile aferente repatrierii corpului neînsuflețit al cetățeanului român.
Un petrolier care are la bord inclusiv trei marinari români a fost vizat duminică de un „atac militar aerian de origine necunoscută” în portul Derna, fief islamist din estul Libiei, a anunțat luni paza de coastă greacă, precizând că doi membri ai echipajului au murit.
Una dintre victime este un grec în vârstă de 29 de ani, în timp ce naționalitatea celeilalte nu a fost precizată. Bombardamentul s-a soldat și cu doi răniți dintre cei 26 de membri ai echipajului petrolierului Araevo ce naviga sub pavilion liberian, potrivit aceleiași surse.
Atacul a avut loc „în cursul serii”, a precizat paza de coastă pentru AFP, adăugând că petrolierul efectua o cursă internă și era ancorat cu 1.600 de tone de petrol în rezervoare în momentul în care a fost atacat. Dintre cei 26 de membri ai echipajului, 21 sunt filipinezi, trei greci și doi români. Inițial, AFP anunțase că la bordul petrolierului se află trei români, însă ulterior a corectat numărul acestora la doi.
Un purtător de cuvânt al forțelor armate libiene a confirmat luni că armata a bombardat un petrolier „suspect” în portul Derna.
„Un vapor suspect a fost bombardat duminică de forțele aeriene libiene”, a declarat pentru AFP acest purtător de cuvânt, colonelul Ahmed Mesmari, adăugând că echipajul petrolierului nu s-a supus ordinelor de a se opri pentru a fi percheziționat înainte de a intra în port.
Libia a plonjat în haos de la înlăturarea de la putere a lui Muammar Kadhafi după opt luni de conflict, în 2011.
Controlată de miliții, țara este condusă de două Parlamente și două Guverne rivale, unul apropiat milițiilor islamiste Fajr Libya (Zorii Libiei) și celălalt recunoscut de comunitatea internațională, cu sediul la Tobruk, în apropiere de frontiera cu Egiptul.
Sursa: mediafax.ro