Putin: Rusia nu vrea să fie în război cu nimeni și este dispusă să coopereze
Moscova nu vrea să fie în război cu nimeni și este dispusă să coopereze, dar nu va accepta o ordine mondială în care prioritatea este împiedicarea dezvoltării Rusiei, a declarat președintele rus, Vladimir Putin, citat de agenția Sputnik în pagina electronică.
„Slavă Domnului, nimeni nu duce un război împotriva țării noastre, dar există, desigur, încercări de a împiedica dezvoltarea noastră prin diferite mijloace”, a afirmat Putin sâmbătă la Soci, la congresul Federației sindicatelor independente din Rusia.
El a adăugat că Rusia nu va accepta niciodată o astfel de ordine mondială, subliniind că țara sa nu vrea să fie în război cu nimeni și este dispusă să coopereze.
Putin a reiterat că sancțiunile impuse Rusiei nu vor avea efectul dorit, chiar dacă au un impact negativ asupra economiei țării. „Trebuie să realizăm acest lucru și să depunem toate eforturile pentru a ne consolida suveranitatea, inclusiv în sfera economică”, a precizat președintele rus.
Rusia a fost vizată de mai multe runde de sancțiuni impuse de Uniunea Europeană și Statele Unite, care o acuză că alimentează tensiunile din estul Ucrainei. Moscova a negat în mod repetat că ar avea vreun amestec în conflictul ucrainean și a cerut soluționarea crizei pe cale pașnică.
Sancțiunile occidentale au vizat sectoarele bancar, financiar și energetic, precum și persoane particulare.
Sursa: mediafax.ro