Justitie

Șeful „mascaților” vasluieni, la mâna judecătorilor

de Marian MOCANU

 Șeful Servicului de Protecție și Intervenție Rapidă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, Grișa Mititelu, a accidentat, în data de 9 decembrie 2014, o adolescentă chiar pe trecerea de pietoni de lângă IPJ Vaslui, victima sa, probabil nesuferind răni majore, plecând de la locul accidentului.

Ulterior, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, anunțați telefonic de unul dinte martorii la accident, au cerut ofițerului de poliție, care rămăsese la fața locului, să se supună controlului cu etilotestul, în vederea stabilirii alcoolemiei. Grișa Mititelu a refuzat nu doar să sufle în etilotest, dar și recoltarea de probe biologice. Din câte se pare, șeful Servicului de Protecție și Intervenție Rapidă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui era la acel moment băut, acesta fiind și motivul pentru care a refuzat prelevarea de probe biologice.

Pe numele lui a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz al recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe lângă întocmirea dosarului penal, s-a luat măsura reținerii permisului de conducere până la finalizarea cercetărilor, fiindu-i eliberată dovadă fără drept de conducere.

Date fiind acuzațiile, șeful mascaților vasluieni și-a pierdut și funcția, fiind pus la dispoziția comandantului IPJ Vaslui până la finalizarea dosarului. Incidentul a fost tratat cu maximă discreție, poate și datorită funcției lui Grișa Mititelu, dar și a antecedentelor acestuia, evenimentul ajungând în atenția presei la mai bine de o săptămână de la producerea lui, nici până acum nu a fost găsită victima, despre care se presupune că ar fi minoră, martorii relatând că fata ar fi purtat un ghiozdan în spate.

Grișa Mititelu a mers pe calea recunoașterii vinovăției, făcând în acest sens un acord cu procurorii, lucru care I-ar reduce jumătate de pedeapsă. Șeful mascaților vasluieni riscă în cel mai bun caz, o pedeapsă cu suspendarea executării, ori o amendă penală, ceea ce, conform statutului polițiștilor, stipulat prin Legea 360/2002, nu ar atrage după sine scoaterea din rândul polițiștilor. Pronunțarea în acest dosar va avea loc pe data de 4 martie.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

3 Comments

  1. trebuie sa infunde puscaria,mai ales ca este si pe o functie frumusica, practic a facut abuz de serviciu

  2. daca eram eu acum eram la carcera, dar avand in vedere ca e sef pe la cagulati vedeti si sentinta primita de acest betiv notoriu

  3. DACA NU ERA SEF LA MASCATI,CU SIGURANTA ALTA ERA SENTINTA! ASTA-I ROMANIA NOASTRA,ERA SI DE ASTEPTAT. DACA ERA UN PRAPADIT DE SOFER ALTFEL STATEA PROBLEMA!!!

Back to top button