Justitie

Contrabanda de țigări ia amploare!

de Vlad OCHEANU

Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT din Vrancea au ridicat peste 432.000 de țigarete de contrabandă, 328.000 de lei și peste 30 de telefoane mobile de la membrii unei grupări infracționale specializate în contrabandă cu țigări. Au fost confiscate trei autoturisme de lux, iar patru persoane au fost reținute.

Pe 27 aprilie polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și cei ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat 28 de percheziții în Focșani, Galați, Onești, Adjud, Fălticeni, Bârlad și Vicovul de Sus, pentru o acțiune de desființare unei grupări de infracționale care era specializată în contrabanda cu țigări.

În urma perchezițiilor, au fost confiscate 432.220 de țigări netimbrate sau cu timbru de accizare emis de autoritățile ucrainene, 328.000 de lei și peste 30 de telefoane mobile care folosite de aceștea pentru planificarea întâlnirilor. Au fost confiscate și trei autoturisme de lux. O mare parte a țigărilor ar fi fost vândute în piețele din Focșani și Adjud, o altă parte fiind transportate și vândute în municipiul Onești și în municipiul Galați. Astfel, grupul de infractori a reușit să introducă pe piețele din România peste 1.200.000 de țigări provenite din Ucraina, aducând un prejudiciu cauzat de peste 740.000 de lei. Patru dintre membrii grupării au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați, în cursul zilei de astăzi, magistraților de la Tribunalul Vrancea, cu propunere de arestare preventivă.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button