Justitie

Doi puști cercetați pentru furturi din locuințe

de Roxana NĂSTASĂ

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui efectuează cercetări în două dosare penale, față de doi tineri, bănuiți de comiterea unor furturi din locuințe.

Pe 8 mai, polițiștii vasluieni au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-o locuință din municipiul Vaslui, în prezent nelocuită, de unde au sustras mai multe bunuri. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Vaslui, care, în urma cercetărilor efectuate au stabilit că la începutul lunii, prin forțarea a două uși de acces ale imobilului, persoane necunoscute au reușit să sustragă mai multe obiecte de uz casnic.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat doi minori din municipiul Vaslui, în vârstă de 14, respectiv 15 ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat. Extinzând cercetările, s-a stabilit că cei doi minori ar mai fi comis o infracțiune de furt calificat, faptă săvârșită în luna aprilie, tot pe raza municipiului reședință. La data respectivă, cei doi minori, prin forțarea unei ferestre situate la parterul casei, au pătruns în imobil, de unde au sustras un geamantan și o stație de amplificare, după care au părăsit locuința.
Prejudiciul total cauzat prin cele două fapte este de aproximativ 7.000 lei, din care s-a recuperat în proporție de aproximativ 80 %, urmând a fi înapoiat proprietarilor.
Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor doi tineri.

Related Articles

Back to top button