Justitie
Vasluiul sub lupă – Obiceiurile rele se deprind repede
de Marian Mocanu
Zilele trecute am relatat cum un „șmeker” de capitală a oprit chiar pe o trecere de pietoni, pentru a sta de vorbă cu un cunoscut, reușind să încurce tot traficul din zonă. La doar două zile distanță, exact în același loc, trecerea de pietoni din fața băncii de pe strada Ștefan cel Mare, un alt individ a reuțit să-l întreacă pe „șmekerul” de București.
Un autoturism Peugeot cu număr de Iași a stat parcat chiar pe trecerea de pietoni timp de minute bune, perioadă în care, pentru a trece strada prin locul destinat lor, trecătorii trebuiau să calce pe spațiul verde ori să ocolească cale de zeci de metri. Posesorul autoturismului pur și simplu a oprit pe trecerea de pietoni, deși în apropiere erau destule locuri de parcare, după care a plecat liniștit să-și facă treaba. Nici un polițist local nu era prin zonă, astfel că, aproape sigur, ieșeanul a scăpat nepedepsit. Probabil, în loc ca știrea publicată cu două zile înainte să tragă un semnal de alarmă, efectul a fost invers, orice străin de Vaslui închipuindu-și că poate scăpa nepedepsit. Poate totuși se sesizează cineva!