Școala de beție
de Marian Mocanu
La începutul acestei săptămâni, polițiștii vasluieni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea comerțului ilegal, ori a încălcărilor prevederilor legale privind protecția consumatorului la unitățile de alimentație publică din vecinătatea școlilor. Absenteismul școlar, dar și prevenirea infracțiunilor în incinta unităților de învățământ, în special a celor de furt, au fost în atenția polițiștilor. În doar două zile, în timpul acestor controale, peste 50 de elevi chiulangii au fost găsiți în baruri ori cafenele din apropierea instituțiilor de învățământ.
Fenomenul absenteismului, dar și a faptelor antisociale produse în timpul orelor de curs de elevi, sunt în atenția polițiștilor vasluieni. La începutul acestei săptămâni, o acțiune desfășurată de polițiști s-a soldat cu nu mai puțin de 164 de controale la societăți comerciale din zona adiacentă unităților de învățământ din județul Vaslui, în special cele care au ca obiect de activitate comerțul cu produse alimentare.
De asemenea, au fost verificate locurile și zonele situate în apropierea unităților de învățământ (baruri, cafenele, săli de biliard, parcuri, săli de joc), pentru identificarea elevilor care absentează de la orele de curs. Au fost identificați 54 de elevi care frecventau barurile și cafenelele sau care se aflau în apropierea unităților de învățământ, absentând de la orele de curs.
În urma controalelor și verificărilor, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 8.000 de lei. Cele mai multe amenzi, 26, au fost date pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
„Polițiștii au avut și întâlniri cu elevii de la mai multe licee și școli gimnaziale, atât din mediul urban cât și din mediul rural. În cadrul acestor întâlniri, au fost abordate mai multe teme de discuție, polițiștii adresând sfaturi legate de modalitatea de prevenire a furturilor și tâlhăriilor, dar și a comportamentelor violente. Elevii au fost informați cu privire la măsurile pe care trebuie să le cunoască și să le adopte pentru prevenirea infracțiunilor, fiind sfătuiți să nu se laude cu banii, bunurile sau alte valori pe care le dețin”, ne-a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.