Produse de jumătate de miliard lei vechi, oprite de la comercializare
de Marian MOCANU
Brânză topită, margarină, ciocolată, bomboane de ciocolată, prăjituri, pâine, paste făinoase, cacao, snecks-uri, gris, șampon cu termenul de valabilitate depășite în valoare de peste 46 mii lei– asta au descoperit comisarii de la Protecția consumatorului la controalele efectuate în a doua jumătate a lunii mai. Comisarii au aplicat nu mai puțin de 60 de amenzi în valoare totală de peste 55 mii lei!
În perioada 16 -31 mai, lucrătorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Vaslui au făcut 102 acțiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor, 16 dintre acestea fiind pentru cercetarea reclamațiilor și sesizărilor primite din partea consumatorilor. Cele mai multe, 67, au fost făcute în mediul rural, 19 au fost la Bârlad și 15 pe raza municipiului Vaslui.
Urmare deficiențelor constatate, comisarii au dispus oprirea temporară a comercializării pentru produse alimentare și nealimentare în valoare de 46.329 lei, până la eliminarea sau remedierea deficiențelor constatate și oprirea definitivă a comercializării și retragerea din circuitul comercial pentru produse alimentare în valoare de 264 lei. Au fost aplicate 60 amenzi contravenționale în valoare totală de 55.950 lei și 21 avertismente pentru încălcarea prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor. Unul dintre comercianți a încercat să scape de amendă, închizând pur și simplu spațiul comercial la vederea comisarilor de protecția consuumatorilor. Acesta s-a ales cu proces verbal pentru nerespectarea orarului de funcționare a unității economice.
Principalele deficiențe constatate în timpul verificărilor efectuate au fost legate de comercializarea produselor alimentare și nealimentare cu termenul de valabilitate depășite.