World

Rusia critică suplimentarea capacităților NATO, inclusiv în România, cerând evitarea unei "confruntări militare"

Ministerul rus de Externe critică planul NATO de a instala echipamente militare suplimentare în state est-europene, inclusiv în România, exprimând speranța că rațiunea va prevala pentru a nu se ajunge la „o confruntare militară” cu „consecințe grave”.

Referitor la informațiile privind suplimentarea capacităților militare în țări est-europene precum România, Bulgaria, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia și Ungaria, „putem spune că ni se confirmă că Statele Unite și aliații lor par să submineze principalele prevederi ale Tratatului fondator Rusia-NATO din anul 1997”, precizează Ministerul rus de Externe.

„Washingtonul prezină o serie de argumente pentru justificarea suplimentării capacităților, evocând necesitatea sporirii încrederii între aliații europeni în fața așa-numitei «amenințări ruse». În realitate, atât Statele Unite, cât și țările europene sunt conștiente că «amenințarea rusă» nu este altceva decât un simplu mit”, adaugă diplomația de la Moscova, denunțând o „campanie de propagandă” a NATO care are rolul de a justifica ingerințe occidentale în Ucraina.

Criticând strategia SUA de suplimentare a capacităților militare în țările de pe flancul estic al NATO, Ministerul rus de Externe exprimă speranța că „rațiunea va prevala” și că situația din Europa „nu va aluneca spre o confruntare militară cu consecințe periculoase”.

Oficiali americani au declarat că Pentagonul intenționează să staționeze armament greu și 5.000 de militari în câteva state est-europene, în efortul de disuasiune a unei agresiuni ruse în Europa. Conform surselor citate, necesarul de echipament pentru 150 de militari va fi staționat în fiecare dintre cele trei țări baltice: Lituania, Letonia și Estonia. Echipamente suficiente pentru o companie sau un posibil batalion – aproximativ 750 de militari – vor fi staționate în Polonia, România, Bulgaria și posibil Ungaria.

În replică, generalul Iuri Iakubov, un oficial din cadrul Ministerului rus al Apărării, a declarat că aceste măsuri reprezintă „cele mai agresive acțiuni ale Pentagonului și ale NATO” de după sfârșitul Războiului Rece. „Rusia nu va avea altă opțiune, decât cea a suplimentării trupelor și capacităților militare pe flancul vestic”, a atras atenția Iakubov, citat de Interfax.

Potrivit oficialului militar, Rusia ar urma să trimită tancuri, sisteme de artilerie și unități aeriene în apropierea statelor est-europene membre NATO. De asemenea, va fi accelerat ritmul instalării rachetelor Iskander în enclava rusă Kaliningrad și vor fi trimise trupe suplimentare în Belarus, potrivit Reuters.Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției Rusiei, a evitat comentariile pe această temă. „Nu există declarații din partea Statelor Unite, astfel că deocamdată nu pot comenta. Vom comenta dacă va fi transmis un comunicat oficial din partea Washingtonului”, a spus Peskov.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button