Justitie

Sancționați de polițiști

de Marian MOCANU

În ultimele zile, trei persoane au fost identificate în trafic de polițiști în timp ce se deplasau pe drumurile publice încălcând prevederile legislative la regimul circulației rutiere. Pe numele acestora au fost întocmite dosare de cercetare penală în conformitate cu prevederile Codului Penal.

În noaptea de miercuri spre joi, polițiști din cadrul Biroului Rutier Huși, l-au oprit în trafic pe Ciprian P., în vârstă de 24 ani, din municipiul Huși care se deplasa cu autoturismul pe strada A. I. Cuza din centrul orașului. În urma verificărilor efectuate de polițiști în baza de date privind posesorii de permise de conducere s-a stabilit faptul că tânărul avea permisul de conducere reținut în vederea efectuării de cercetări pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Pentru conducerea unui autovehicol fără a poseda un permis de conducere valabil, tânărul s-a ales cu dosar penal.

În aceeași noapte, polițiștii hușeni au oprit pentru control, pe strada Calea Basarabiei, un autovehicul condus de U. Alin, de 34 ani. Deoarece acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Condus la Spitalul municipal Huși pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, bărbatul a refuzat această recoltare, drept pentru care s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de la prelevarea de mostre biologice. În aceste condiții, în loc de suspendarea pentru o perioadă a permisului bărbatul riscă chiar o pedeapsă cu închisoare, conform normelor legale în vigoare.

De asemenea, în după-amiaza de marți, 16 iunie, polițiști din cadrul Poliției orașului Negrești l-au depistat pe C. Gelu, în vârstă de 47 ani, domiciliat în comuna Băcești, în timp ce conducea un tractor neînregistrat pe un drum comunal din localitatea de domiciliu. Polițiștii au întocmit pe numele bărbatului un dosar penal pentru comiterea infracțiuni de „conducerea unui autovehicul neînmatriculat”.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button