CRIZA DIN GRECIA: Parlamentul a adoptat noi reforme, în timp ce mii de oameni protestau la Atena. Tsipras: Măsurile, necesare pentru rămânerea în zona euro
Parlamentul Greciei a aprobat, joi dimineață, un alt set de reforme cerute de creditori înainte de începerea negocierilor pentru noul program de asistență financiară, premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras argumentând că măsurile sunt necesare pentru evitarea ieșirii țării din zona euro.
Noile măsuri se referă la introducerea unor reglementări bancare europene în legislația elenă și la modernizarea Codului de procedură civilă.
În paralel cu dezbaterile din Parlament, mii de persoane au protestat în Piața Syntagma din Atena față de măsurile de austeritate, înregistrându-se violențe sporadice.
În dezbaterile tensionate din cursul nopții, Tsipras a explicat în Parlament că a fost nevoit să accepte compromisuri dificile pentru a evita ieșirea Greciei din zona euro.
„Cercurile financiare din cadrul Uniunii Europene vor în continuare ieșirea Greciei din zona euro. Am fost nevoiți să acceptăm un compromis dur pentru a evita scenariile extreme. În ultimele șase luni am făcut erori, dar nu regret această luptă”, a spus Tsipras.
„Noul împrumut va oferi Greciei lichidități pentru următorii trei ani”, a subliniat premierul elen, exprimând optimism și în privința restructurării datoriei suverane.
Băncile din Grecia și-au reluat activitatea luni, dar tranzacțiile sunt limitate, iar retragerile de numerar pot fi de cel mult 420 de euro pe săptămână. Piața financiară este continuare închisă.
Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistență financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia și-a asigurat restructurarea datoriilor și finanțarea pe termen mediu în cadrul unui pachet în valoare de 86 de miliarde de euro care va permite țării să rămână în spațiul monedei unice.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăți.
Sursa: mediafax.ro