Protest împotriva violatorilor
de Marian MOCANU
Sute de vasluieni s-au adunat azi în fața Judecătoriei Vaslui pentru a-și arăta dezaprobarea față de gestul celor șapte tineri „vălenari” de a viola o elevă în vârstă de 18 ani. În special femeile au cerut insistent pedepsirea exemplară a violatorilor. Nu au lipsit nici incidentele, mai multe persoane fiind scoase de jandarmi din mijlocul mulțimii. Acestea, ținând partea violatorilor, vociferau și adresau semne obscene persoanelor cu care polemizau, fiind la un pas de a fi linșați de oameni.
La Judecătoria Vaslui, astăzi a fost un nou termen de judecată în procesul celor șapte tineri din Văleni, acuzați de viol asupra unei eleve în vârstă de 18 ani. În fața clădirii, încă de la orele 8.00, s-au strâns sute de vasluieni, pentru a condamna moral fapta celor șapte tineri. Mai multe persoane, probabil apropiați ai celor șapte tineri, au trebuit să fie evacuate de jandarmi. Indivizii ținând partea vălenarilor, vociferau și adresau chiar semne obscene celor care nu aveau aceeași opinie cu ei.
La sosirea celor șapte tineri, aceștia erau huiduiți copioși de mulțime, cei prezenți scandând minute în șir „La pușcărie, nemernicilor”, „Închisoare pe viață”, sau chiar cerând ca indivizii să fie castrați, în opinia multora dintre cei prezenți aceasta fiind pedeapsa care s-ar impune autorilor unor fapte atât de oribile.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=htZxbn1YFG0&w=420&h=315]
Ședința de judecată, care a început la ora 10, a fost suspendată imediat, datorită faptului că unul dintre apărătorii acuzaților a făcut cerere de recuzare a judecătorului de ședință, cerere care trebuia judecată de un alt magistrat. Dealtfel, cu trei zile înainte, pe data de 11 august, judecătorul de ședință făcuse o cerere de abținere din dosar, cerere respinsă de colegii lui. Din întâmplare, de permanență la Judecătoria Vaslui era același judecător care soluționase cererea de abținere, astfel că acesta nu s-a putut pronunța și în cererea de recuzare formulată de apărătorul inculpaților. În aceste condiții, dat fiind faptul că este vacanță judecătorească, procesul violatorilor din Văleni fiind singurul cu termen de judecată pe data de 14 august, suspendarea ședinței s-a prelungit mai multe ore. Într-un sfârșit, a sosit un alt magistrat al Judecătoriei Vaslui, care, judecând cererea de recuzare a judecătorului de ședință, a respins-o ca fiind neîntemeiată. În aceste condiții, au reînceput lucrările ședinței de judecată prin audierea unui martor adus la instanță cu mandat de aducere pus în executare de polițiștii vasluieni. Membrii familiei au fost evacuați din sala de judecată, ședința ținându-se cu ușile închise, în urma cererii formulate de avocata victimei, încă din luna martie.
Reamintim cititorilor că, pe data de 10 noiembrie 2014, în jurul orei 19,00, o elevă s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi tineri, care s-au oferit să o conducă acasă cu mașina. Cei doi tineri au mers cu autoturismul pe un câmp din apropierea localității Văleni, unde au chemat alți patru prieteni care au întreținut raporturi sexuale cu eleva împotriva voinței acesteia. Ulterior, tinerii s-au deplasat pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde a mai fost chemat un tânăr care a forțat victima să întrețină raporturi sexuale. Fata a fost violată cu sălbăticie timp de circa cinci ore, iar atunci când a leșinat din cauza perversiunilor la care era supusă, a fost trezită turnându-i-se țuică peste față. Ulterior, fata a fost dusă până aproape de casa părintească. Tatăl acesteia, care o căuta de mai multe ore, a anunțat poliția. De rușine, eleva nici nu voia să meargă acasă, inițial sunându-și o prietenă pentru a-i cere permisiunea de a dormi la ea. Șase dintre violatori, Ovidiu Silviu Burada, Silviu Avădănei, Paul Andrei Burlacu, Ionuț Bogdan Boicu, Alin Dumitru Rotaru și Ioan Surleac au fost ridicați imediați de la locuințele lor de polițiști și duși la audieri. Al șaptelea, Petrică Ionuț Bolboceanu, a fost prins de polițiști pe peronul gării CFT Vaslui, acesta având intenția de a pleca la București, la muncă. Șase dintre vălenari, acuzați de comiterea infracțiunii de viol cu circumstanțe grave, au fost arestați preventiv de la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut până la începutul lunii aprilie, ulterior, aceștia fiind în stare de arest la domiciliu alte două luni, și apoi, în luna iulie, eliberați sub control judiciar. oan Surleac, a fost cercetat în libertate, din câte se pare acesta nefiind participant direct la viol.