Justitie

Nervi și emoții în Palatul Adminstrativ – DNA a descins la stăpânii județului

de Marian MOCANU și Răzvan CĂLIN

Consiliul Județean Vaslui, patru primării, mai multe instituții județene dar și casele unor demnitari vasluieni au primit, ieri dimineață, o vizită inopinantă din partea procurorilor DNA și a mascaților. Au fost luate la puricat toate contractele CJ Vaslui începând din 2010, procurorii plecând cu saci de documente reprezentând contracte de achiziții, procese verbale sau alte acte. Au fost percheziționate inclusiv casele lui Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, a lui Constantin Constantinescu, fostul primar al municipiului Bârlad, dar și sediul Centrului de Resurse pentru Afaceri Vaslui, acolo unde director este Tudorel Buzatu, fiul șefului Județului. Chiar dacă, momentan, nimeni nu a fost la audieri, acțiunea procurorilor rezumându-se doar la ridicarea de documente, asta nu înseamnă că nu este posibil ca, zilele următoare, să nu fie operate rețineri la vârful conducerii județului ori a firmelor implicate.

dna (12)Ieri dimineață, procurorii DNA, însoțiți de jandarmi, au descins la sediul mai multor instituții din Vaslui și alte patru județe, dar și la locațiile unor firme sau persoane fizice care aveau legături de afaceri cu Consuiliul Județean (CJ) Vaslui. Printre altele, au fost percheziționate locuințele lui Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui și sediile altor instituții, cum ar fi Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Vaslui, organism în fruntea căruia este tot Dumitru Buzatu, dar și Centrul de Resurse pentru Afaceri Vaslui, acolo unde șef este Tudorel Buzatu, fiul președintelui CJ Vaslui.

Procurorii au în vedere contractele derulate cu fonduri europene privind Sistemul Integrat de Management a Deșeurilor, proiect care include groapa de gunoi de la Roșiești și dotarea primăriilor cu publele și utilaje de ridicare a gunoiului, dar și proiectele derulate prin POS Mediu prin intermediul Aquavas SA, de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare și a stațiilor de tratare și a celor de epurare din aglomerările urbane din județul Vaslui. Poate tocmai de aceea, procurorii DNA au poposit și la sediul Aquavas, de unde au solicitat și ridicat mai multe documente privind nu doar contractele de achiziții, dar și alte acte, în total peste 20 de saci care au fost duși la sediul DNA Iași.

Oficialii CJ Vaslui nu au făcut nici un fel de declarații, cu excepția vicepreședintelui Corneliu Bichineț care, ajungând la birou în jurul orelor 10, a spus: „Sunt controale firești, normale. Instituțiile statului trebuie să-și facă datoria să ne controleze”.

DNA atacă și „băieții descurcăreți” de la Bârlad!

Constantin Constantinescu și Viorel Dumitrașc vor trebui să dea socoteală în fața procurorilor anticorupție pentru toate "lucrările" efectuate împreună!
Constantin Constantinescu și Viorel Dumitrașc vor trebui să dea socoteală în fața procurorilor anticorupție pentru toate „lucrările” efectuate împreună!

Procurorii de la Secția Teritorială Iași a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins ieri și la locuința fostului edil – șef al Bârladului, Constantin Constantinescu. Imobilul situat pe strada Gheorghe Roșca Codreanu a fost luat cu asalt de procurori și „mascații” din trupele speciale ale Jandarmeriei Române încă de la primele ore ale zilei. Vreme de aproape cinci ceasuri, anchetatorii au zăbovit în vila fostului primar al Bârladului, scotocind prin toate ungherele casei. Și se pare că procurorii nu au pierdut timpul degeaba pentru că, la final, aceștia au părăsit locuința lui Constantinescu încărcați cu o „pradă” destul de consistentă: un sac și câteva genți încărcate cu diverse documente. Cât despre Constantinescu, acesta nu și-a făcut deloc apariția, nici la plecarea anchetatorilor. În paralel, o altă echipă de anchetatori a descins și la sediul firmei controlate de Constantinescu, respectiv SC Construcții Consult SRL Bârlad. Și de aici, procurorii anticorupție nu au plecat cu mâna goală, ci au ridicat o serie întreagă de documente și probe care vor fi atașate la dosar.

Procurorii anticorupție au plecat de la vila fostului primar de Bârlad cu mai multe documente și probe.
Procurorii anticorupție au plecat de la vila fostului primar de Bârlad cu mai multe documente și probe.

Oricum, este clar că descinderea procurorilor anticorupție l-a luat prin surprindere pe fostul edil – șef al Bârladului. Mai ales că el a avut în ultimul timp convingerea că a scăpat definitiv de „copoii” de la DNA, asta dacă ținem cont de acordul de recunoaștere a nevinovăției încheiat de nea Titi cu aceștia încă din februarie anul curent. În baza acestei înțelegeri, Constantinescu a scăpat cu o pedeapsă mai mult decât ușoară: un an de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese. La scurt timp după ce a bătut palma cu cei de la DNA, Constantinescu și-a dat demisia din funcția de primar al Bârladului.

Anchetatorii au zăbovit cel mai mult la sediul firmei Urban Proiect SRL Bârlad, controlată de Viorel Dumitrașc.
Anchetatorii au zăbovit cel mai mult la sediul firmei Urban Proiect SRL Bârlad, controlată de Viorel Dumitrașc.

Dosarul viza strict reabilitarea străzilor din cartierele Deal II, Țuguiata II, Bariera Puiești, Complex Școlar și Trestiana, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare de 16 milioane de euro. Ba chiar și Agenția Națională de Integritate (ANI) și-a băgat nițe nasul în acest dosar și, la final, a conchis, că nea Titi e curat ca lacrima: “Nu au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, întrucât, prin încheierea contractului de lucrări nr. 17/04.04.2012, nu s-a produs un folos material pentru sine, pentru soțul sau pentru rudele de gradul I”.

Percheziții și la firmele Urban Proiect SRL și Transmir SRL Murgeni

Și totuși, se pare că lucrurile nu stau chiar așa, iar procurorii anticorupție au simțit că „ceva e putred în Danemarca” și au insistat pe acest subiect, chit că l-au lăsat pe Constantinescu să creadă că a scăpat definitiv cu fața curată. Mai ales că actuala anchetă a celor de la DNA se axează exact pe modul cum au fost cheltuite în județul nostru fondurile europene în perioada 2011 – 2015 pe diverse proiecte. Și aici intră în calcul tocmai proiectul de reabilitare a strâzilor din cartierele bârlădene, reabilitarea centrului cultural-istoric al orașului (Muzeul „Vasile Pârvan”, Teatrul „Victor Ion Popa” și parcul de lângă aceste instituții) etc.

Tocmai de aceea procurorii anticorupție au descins și la sediile unor firme care sunt controlate de oameni de afaceri despre care s-a știut dintotdeauna că fac parte din „camarila” fostului primar de Bârlad. Vorbim aici de SC Urban Proiect SRL Bârlad și SC Transmir SRL Murgeni, firme care au câștigat și au executat diverse proiecte cu finanțare europeană derulate în Bârlad. Prima firmă aparține omului de afaceri Viorel Dumitrașc, iar cea de a doua este controlată de Aurel Savin.

Firmele controlate de cei doi întreprinzători privați erau „abonate” la mai toate proiectele cu finanțare europeană implementate în întreg județul. Procurorii anticorupție au zăbovit la sediile celor două firme preț de câteva ore bune, percheziția cea mai îndelungată fiind la birourile Urban Proiect SRL Bârlad, unde anchetatorii au definitivat verificările abia în jurul orei 17. De la ambele firme, au fost ridicate diverse documente, precum și laptopuri sau alte unități de stocare electronică a datelor.

Procurorii DNA au descins și la Șuletea și Murgeni

În paralel cu perchezițiile de la Bârlad, anchetatorii au mai descins și la Primăria Comunei Șuletea și Primăria Murgeni, urmărind să culeagă cât mai multe date și probe în legătură cu toate proiectele contractate și executate de Transmir SRL pe raza acestor unități administrativ-teritoriale.

„Au venit dis de dimineață la mine acasă și mi-au cerut toate documentele legate de lucrările executate de Transmir Murgeni. M-am conformat, le-am oferit toate documentele necesare și tot sprijinul. Oricum, aceste lucrări s-au făcut pe timpul fostului primar de Șuletea, Petrică Guzganu. Este bine că în sfârșit se face dreptate și sperăm ca adevărul să iasă la iveală”, ne-a declarat Ciprian Robert Tamaș, actualul primar de Șuletea.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

2 Comments

Back to top button