Justitie

Certificat de înmatriculare fals, depistat la controlul de frontieră

de Marian MOCANU

Un șofer a încercat vigilența polițiștilor de frontieră, intenționând să treacă granița cu un microbuz care avea acte false. Motivul pentru care șoferul a folosit aceste acte a fost lăcomia, el dorind să transporte mai multe persoane decât erau înscrise în certificatul original. Pentru fapta sa, s-a ales cu dosar penal pentru fals și uz de fals.

Ieri dimineață, în jurul orei 03.30, cetățeanul român Nicolae B., în vârstă de 47 de ani, care conducea un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Republica Moldova, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei. La control, acesta a prezentat polițiștilor de frontieră un certificat de înmatriculare a microbuzului care a stârnit suspiciunea lucrătorilor.

În urma verificărilor suplimentare, s-a constatat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals total. Practic, șoferul în cauză s-a lăcomit și a dorit să transporte mai mult de șapte persoane, cu câte era prevăzut din fabricație microbuzul respectiv. În consecință, individul și-a procurat din Portugalia un certificat de înmatriculare fals, în care este era trecut un număr de nouă locuri.

Pentru isprava sa, bărbtul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și complicitate la fals.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button