Campania anticontrabandă „Aparențele înșală”, relansată în Vama Albița
Euromonitor Business Consulting Services, în parteneriat cu Direcția Generală a Vămilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Poliția Română, dar și cu sprijinul companiei JTI, a relansat, joi, în Vama Albița, pe regiunea de nord-est a țării, campania anticontrabandă „Aparențele înșeală”.
Punctul de trecere a frontierei Albița, cel mai important de pe frontiera de est a Uniunii Europene, a fost gazda întâlnirii dintre mai mulți factori de răspundere privind combaterea traficului ilegal de țigarete din România și în special din regiunea de nord-est a țării. Astfel, Euromonitor Business Consulting Services a lansat al doilea val al campaniei publice de conștientizare a efectelor negative ale contrabandei cu țigări „Aparențele înșală”. Parteneri în cadrul campaniei, care va consta în transmiterea unor mesaje către public prin panotaj stradal, spoturi pe ecrane, difuzarea de materiale în presă, sunt Direcția Generală a Vămilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Poliția Română, dar și cu sprijinul companiei JTI.
Derulată în prima parte a anului în 16 județe din apropierea granițelor de vest, sud-vest, nord și nord-est, campania s-a relansat în regiunea nord-est, cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete. Astfel, susțin oficialii prezenți la întâlnire, în regiunea nord-est traficul ilegal cu țigarete se situa în septembrie la 31,4%, cel mai ridicat nivel comparativ cu restul regiunilor țării și de peste două ori mai mare decât media națională, de 14,8%.
„Nivelul actual al contrabandei cu țigarete din nord-est, de 31,4%, se apropie de recordul istoric din 2010. Peste 60% din țigaretele traficate ilegal în această regiune sunt cheap whites, mărci no-name intrate pe piață prin Ungaria, Ucraina sau Moldova și care se află în creștere alarmantă”, a declarat directorul general al companiei de cercetare Novel Research, Marian Marcu.
Conform studiilor realizate de compania de cercetare Novel Research, comerțul ilegal cu țigarete, la nivel național, a înregistrat în ianuarie 2015 un record negativ al ultimilor patru ani, de 19,2%. Novel Research monitorizează nivelul contrabandei cu țigarete din anul 2008, cel mai mare procent înregistrat până acum fiind cel din ianuarie 2010, de 36,3%, când contrabanda avea cea mai mare cotă din piața tutunului.
„Fenomenul infracțional la nivelul Uniunii Europene este unul uriaș în ceea ce privește contrabanda cu țigări. Vânzările legale de țigări la nivelul comunității se ridică la peste 90 miliarde de euro, iar aproape 13 miliarde de dolari reprezintă contrabandă de țigări. Din fericire, România nu este în top, primele locuri la acest capitol fiind deținute de Polonia, Grecia, Spania și Italia. Opt din zece țigări de contrabandă sunt traficate din afara UE. Numai în 2014, au existat 56 miliarde de țigarete de contrabandă, consecințele fiind groaznice nu numai pentru buget ci și pentru sănătatea oamenilor. Nu aveți idee cum sunt aduse aceste țigări. Există un lanț întreg de efecte”, a declarat Cristina Vasiloiu, director general al Euromonitor Business Consulting Services.
Prezent la evenimentul de lansare a campaniei, prefectul județului Vaslui a spus că, pe viitor, ar trebui inițiate astfel de proiecte și pe linia combaterii traficului de alcool, de arme sau persoane. „Un lucru este important de subliniat: este un risc atât pentru cei care fac contrabandă cât și pentru cei care cumpără țigările, pentru acești din urmă din punct de vedere al sănătății. Vorbim de instituții ale statului în care s-au făcut și se fac investiții în echipamente, resursă umană. Dacă acești oameni nu și-ar face treaba, ar fi haos. Poate vă gândiți și la un proiect viitor, cu derularea unor campanii de combatere a traficului de persoane, de alcool și de arme, care afectează funcționarea unui stat modern”, a adăugat prefectul Andrei Puică.
Directorul Direcției Regionale Vamale Iași a prezentat, printre altele, modalități prin care se realizează contrabanda cu țigări, însă a dorit să sublinieze că acestea sunt din ce în mai ingenioase. „Efortul nostru este mare pentru că traficanții sunt din ce în ce mai ingenioși și noi trebuie să ținem pasul cu ei pentru a putea identifica marfa de contrabandă”, susține directorul DRV Iași, Liliana Ion. (Ionuț PREDA)