Justitie

Primarul din Deleni, incompatibil pentru a doua oară!

de Marian MOCANU

Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui cu privire o posibilă infracțiune de conflict de interese în cazul primarului comunei Deleni. Este a doua oară în jumătate de an când Vasile Zanfir a fost declarat incompatibil de ANI. În luna august, în urma sesizării venite din partea instituției, Zanfir a fost trimis în judecată alături de deputatul PSD Dan Bordeianu pentru abuz în serviciu și fals în înscrisuri.

Ieri, Agenția Națională de Integritate a publicat pe site-ul instituției un comunicat de presă privind 30 de foști și actuali aleși locali aflați într-o posibilă stare de incompatibilitate sau care au săvârșit o posibilă infracțiune de conflict de interese. Printre cei nominalizați este și Vasile Zanfir, primarul comunei Deleni, județul Vaslui. Acesta este acuzat de conflict de interese administrativ și penal, pentru că odată cu realegerea sa Zanfir și-ar fi păstrat, prin suspendare, postul de funcțional public în cadrul primăriei pe care o conduce.

La data de 12 Iulie 2012, a semnat, în calitate de primar, dispoziția prin care și-a prelungit suspendarea de drept a raportului de serviciu din calitatea de funcționar public de execuție în aparatul de specialitate al Primăriei Comunei Deleni (ca urmare a validării alegerii acestuia în funcția de Primar al Comunei Deleni) pe întreaga durată a mandatului de 4 ani cât îndeplinește funcția de primar (iunie 2012 – iunie 2016), asigurându-și pentru sine un folos material, constând în menținerea postului de funcționar public până la revenirea acestuia în funcția publică. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004”, se arată în comunicatul ANI.

Practic, Vasile Zanfir a blocat postul de funcționar public pe durata mandatului de primar, lucru dealtfel obișnuit în cazul multor aleși locali sau chiar parlamentari. Amintim numai cazul fostului primar al comunei Gherghești, Mihai Stoica, care a blocat postul de director al școlii, funcție pe care a revenit după ce a pierdut alegerile din anul 2012. În cazul primarului de la Deleni, acesta ar putea fi trimis în judecată sub acuzația de conflict de interese.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, Județul Vaslui, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României”, se mai arată în comunicat.

Este a doua oară în acest an când Vasile Zanfir a intrat în „colimatorul” ANI. În urma unei sesizări a acestei instituții, Zanfir a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu și fals în înscrisuri. Împreună cu el au mai fost acuzați colegii din conducerea primăriei Deleni, viceprimarul Tănase Roman și secretarul Sandu Dandeș, dar și deputatul PSD Dan Bordeianu. Conform procurorilor DNA, Vasile Zanfir ar fi decontat către firma familiei parlamentarului 17, facturi reprezentând lucrări de reabilitare a unui drum, fără ca lucrările să fi fost efectuate în totalitate și fără a respecta proiectului. Dosarul este pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

2 Comments

  1. da noi cu ce am gresit ca suntem din aceasta comuna Deleni,parca suntem blestemati sa nu avem apa,toata vara am carat apa cu caruta,acum o sa strangem de la zapada.dati drumul la apa ca altfel suntem terminati

  2. E bataie de joc ce se intampla in comuna Deleni,sute de batrani cara apa cu galetile in anul 2015,vara pe canicula iarna prin zapezi,desi ar fi trebuit sa curga apa la robinete prin reteaua de aductiune facuta prin bani Europeni si terminata in anul 2008.
    Un lucru mai rau nici ca se putea,dar sunt tineri care au fost plecati in strainatate,au pus firme sa le sape fantani dar nu au dat de apa in anumite locuri si au trebuit sa plateasca sapatura conform contractului.Apa este dar nu in toate locurile trebuie sa cari de la 500-600 de metri.Aici ar trebui facute niste puturi la 200 de metri in mai multe locuri din comuna.
    Aopta minune a lumiie reteaua de aductiune de apa prin fonduri europene cu hidranti,cu bazine betonate care sau pierdut in neant.

Back to top button