Justitie

Petardele și pocnitorile, interzise

Se apropie sărbătorile și ca de fiecare dată tot mai mulți vor să-și achiziționeze articole pirotehnice pentru că trecerea în noul an să fie cît mai spectaculoasă. Asta în ciuda faptului că acestea sunt periculoase și pot provoca adevărate drame. Petardele și pocnitorile sunt interzise și anul acesta, iar cei care nu respectă legea se pot alege cu dosar penal sau chiar închisoare.

Au început deja controalele specifice în zona piețelor, târgurilor sau centrelor comerciale pentru depistarea celor care comercializează sau folosesc astfel de produse care, folosite necorespunzător pot provoca grave incidente. Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Vaslui vor verifica societățile comerciale autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, sub aspectul respectării regimului legal al acestor materiale.

Articolele pirotehnice sunt împărțite în două mari categorii, una inofensivă și altă periculoasă. Potrivit legii, în prima categorie sunt incluse numai obiecte pirotehnice de distracție, foarte mici, de tipul artificiilor, respectiv steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, inele de foc, sateliți, care pot fi cumpărate pentru sărbători de la societățile autorizate și categoria celor periculoase, unde se găsesc articole pirotehnice de divertisment ce pot fi folosite în exterior și exclusiv de către pirotehnicieni.

Cele din urmă nu sunt destinate vânzării și utilizării lor de către publicul larg. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai după ce iau măsuri de protecție pentru cei din jur.

Orice operațiune ilegală cu acestea se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an. Aceeași pedeapsa riscă și cei care vând articole pirotehnice periculoase către minori cu vârste mai mici de 16 ani sau către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripționate în limba română denumirea, clasa/categoria din care fac parte, instrucțiunile de folosire, termenul de garanție, precum și pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor. Producătorul sau importatorul este obligat să elibereze cumpărătorului o declarație de conformitate pentru fiecare produs care se prezintă, la solicitare, organelor de control prevăzute în H.G. 1102/2014.  (George PROCA)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button