Cei doi copreședinți ai PNL au făcut împărțeala: Ciurariu va deschide lista de consilieri județeni, Marian va fi unic președinte la județ
Cei doi copreședinți ai PNL Vaslui, deputatul Florin Ciurariu și senatorul Dan Marian, și-au împărțit posturile în perspectiva alegerilor din acest an, primul urmând a deschide lista de consilieri județeni, în timp ce al doilea va fi unic președinte al partidului pe județ.
Conducerea Organizației Județene Vaslui a PNL a anunțat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că a fost stabilită lista de candidați pentru cele mai importante primării din județ, precum și cine va fi primul pe lista de consilieri județeni pentru alegerile din vară, post care-i va conferi automat, în cazul în care PNL va forma o majoritate, și postul de președinte al Consiliului Județean. Astfel, deputatul Florin Ciurariu, unul din cei doi copreședinți ai PNL Vaslui, va deschide lista de consilieri județeni, secondat de actualul vicepreședinte PNL al CJ Vaslui, Corneliu Bichineț. Cel de-al doilea copreședinte liberal, senatorul Dan Marian, ar urma să devină președinte unic la partid pe județ.
„Această propunere înaintă la centru spre validare este pentru o mai bună eficientizare în perioada următoare a activității în organizația județeană de partid. Totodată, ne vom bate cu toții pentru a obține funcția de președinte și vicepreședinte al Consiliului Județean”, a declarat, joi, copreședintele PNL Vaslui, Dan Marian. (Ionuț PREDA)
Ciurariu e naiv. Sansele de a castiga la consiliul judetean sunt mici. Dupa alegeri va fi un simplu membru, care va avea in spate si un esec, prin pierderea alegerilor. Si uite asa pdl vaslui..marean si gasca de la husi vor prelua directia pnl judetean. Despre Bichinet cred ca ar fi avut sanse mai mari fiind mai cunoscut si sustinut in mediul rural..foarte probabil sa urmeze o dezertare a acestuia ori o tradare de la intern..sa devi e vicepresedinte al cj cu sprijunul psd…si uite asa REINVIE PDL LA VASLUI.