National

Impozitul specific în turism și alimentație publică, adoptat de Senat. „Acest proiect va diferenția foarte mult fraierii care își plătesc taxele la zi și cei care doresc să fenteze legea”

Senatorii au adoptat, luni, proiectul de lege pentru introducerea impozitului specific în industria de turism și alimentație publică, inițiativă susținută de fostul premier Victor Ponta pe când conducea Executivul. 

„Acest proiect se adresează tuturor companiilor care au o cifră de afaceri de maxim 5 milioane de euro și au maxim 250 de angajați. Prin acest proiect de lege se urmărește creșterea conformării voluntare, respectiv încasări suplimentare la bugetul de stat. Este un proiect de lege care va duce foarte mult la creșterea calității serviciilor în turism și alimentație publică, iar atunci cetățeanul va avea mult de câștigat, pentru că acest proiect va diferenția foarte mult fraierii care își plătesc taxele la zi și cei care, prin orice mijloace, doresc să fenteze legea pentru că nu plătesc impozit pe profit”, a declarat deputatul PSDMircea Dobre, unul dintre inițiatori.

Secretarul de stat din MFP Gabriel Biriș a spus că Guvernul nu a putut formula un punct de vedere pentru că nu a fost finalizată analiza impactului măsurilor luate anul trecut, respectiv reducerea TVA de la 24 la 9% și nici efectele controalelor ANAF în industria turismului și alimentației publice.

La rândul său, senatorul PSD Nicolae Moga l-a atenționat pe reprezentantul Guvernului că, înainte de redactarea proiectului legislativ, inițiatorii au consultat asociațiile patronale. El l-a invitat pe reprezentantul Executivului să realizeze analiza și să trimită punctul de vedere al Guvernului în Camera Deputaților, care este for decizional în privința acestui proiect de lege.

Proiectul a fost adoptat în Senat cu 87 de voturi favorabile, 7 împotrivă și 6 abțineri.

Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, nu este de acord cu inițiativa PSD privind un nou impozit specific pe turism, aceasta explicând luni că marii operatori ar plăti astfel mai puțin cu până la o treime, iar micii întreprinzători, mai mult.

„Noi am arătat că în conformitate cu propunerea acestui nou impozit specific pe turism, marii operatori, cei care se apropie de 4-5 milioane de euro pe an ca venituri, ar plăti impozite mult diminuate, până la o treime, în timp ce micii operatori, cei pentru care practic am dori o simplificare și sprijin, ar urma să plătească impozite sporite”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, după o întâlnire cu senatorii PSD.

Liviu Dragnea îi ceruse Ancăi Dragu să argumenteze „în mod serios de ce Ministerul de Finanțe nu susține acest proiect de lege privind impozitul specific în turism și alimentație publică, când toată lumea spune că e bun”.

Sursa: mediafax.ro

 

Related Articles

Back to top button