La Bârlad, țânțarii sunt din nou ”vânați” cu elicopterul!
Cu toate că, în ultimele trei luni, s-a făcut dezinsecție terestră cu ajutorul atomizoarelor, din cauza vremii ploioase, a căldurii excesive, dar și a cantităților mici de insecticid pulverizate, substanțele nu au avut efectul scontat. Țânțarii s-au înmulțit și au devenit tot mai supărători, spre nemulțumirea bârlădenilor care doresc să se bucure de răcoarea parcurilor din oraș.
Pentru a reduce substanțial populația de țânțari, ieri dimineață, s-a trecut la dezinsecția spațiilor verzi cu ajutorul elicopterului, pentru prima dată în ultimii opt ani. Între orele 5.00 și 7.00, elicopterul închiriat de Primărie a împrăștiat insecticid de mai multe ori pe aceleași tronsoane pentru a stârpi insectele care creează disconfort pentru populație.
„S-a stropit pe aproximativ 150 de ha, din 500 cât ar fi necesar. S-a acționat în zona canalelor deschise din cartierele Munteni și Podeni, Prodana, Balta Regiei, Parcul Teatrului și Grădina Publică. Substanța utilizată este una eficientă, fără efecte asupra oamenilor, animalelor și albinelor. Am optat pentru acest tip de substanță tocmai pentru că nu este toxică. Am fi putut achiziționa substanțe mult mai toxice pentru țânțari, dar cu oarece efecte asupra oamenilor, așa că am optat pentru o substanță mai ecologică”, a declarat ing. Adrian Bobeică, directorul executiv al Companiei de Utilități Publice (CUP) SA Bârlad.
În weekend-ul trecut, (vineri spre sâmbătă și sâmbătă spre duminică), s-au stropit 130 ha din oraș cu ajutorul atomizoarelor terestre. Acțiunea de dezinsecție se va relua peste trei săptămâni, când este posibil să mai fie împrăștiat, din elicopter, insecticid împotriva țânțarilor.
În ședința de Consiliu Local de săptămâna trecută, primarul Dumitru Boroș a declarat că pentru luna iulie nu a fost alocată pentru dezinsecție decât o sumă de 30.000 de lei și că, în august, suma va fi mult mai mare. Deși banii pentru luna iulie erau total insuficienți pentru închirierea elicopterului și stropirea spațiilor verzi, s-a revenit asupra acesteia. Nemulțumirile cetățenilor legate de înmulțirea excesivă a țânțarilor au stat la baza deciziei pe care edilul a luat-o împreună cu conducerea CUP SA. Eficiența dezinsecției cu ajutorul elicopterului este net superioară celei realizate la sol. (Mihaela NICULESCU)
aseara in zona parcului de la muzeul Parvan erau aceeasi tantari !!!!!!!!!!! cu ce s-a dat ? cu apa ? la blocurile de pe parvan sunt roiuri de tantari !