Spitalul din Bârlad are un alt medic de medicină a muncii!
De pe 5 iulie, Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad are un alt medic de medicină a muncii: Cristian Romila. El este medic specialist în medicina muncii și angajat al spitalului bârlădean. Până acum, unitatea spitalicească a avut contract de colaborare cu dr. Cristina Zaiț, medic primar de medicina muncii.
„Deocamdată, am făcut cunoștință cu personalul medical, am preluat arhiva veche. Voi merge pe programările întocmite de fostul medic, după care voi planifica consultațiile viitoare. Controalele sunt reglementate prin lege, o dată pe an sau o dată la șase luni, în funcție de specificul secției în care își desfășoară activitatea personalul angajat al spitalului”, a declarat medicul Cristian Romila.
Medicul de medicina muncii este cel care își pune parafa pe fișele medicale ale personalului din spital, atât la angajare, cât și periodic, conform legislației în vigoare. În urma unui consult, acesta poate recomanda angajaților un control de specialitate, în cazul în care constată anumite probleme de sănătate care țin de medicina internă, ORL – oftalmologie, sau chiar psihiatrie. Angajatul va trebui să revină la medicul de medicina muncii cu rezultatul (diagnosticul) de la specialist la care a fost trimis. Dacă, însă, afecțiunea nu este confirmată de medicul specialist, angajatul poate fi trimis la un alt specialist.
„Rolul nostru ca medici de medicina muncii este acela de asigura angajatului o calitate cât mai bună a vieții la locul de muncă. Este nevoie de cooperare între noi și angajații spitalului, ca și între medicul de medicină a muncii și medicii din spital” a mai spus medicul Cristian Romila.
Stresul de la locul de muncă, de acasă, neajunsurile și frustrările își pun amprenta mai mult sau mai puțin asupra stării mentale a angajaților. Verificarea lor din acest punct de vedere, depistarea și remedierea pe cât posibil a problemelor psihice minore sau nu, reprezintă un factor important de creștere a randamentului la locul de muncă, dar și de protejare a celorlalți angajați, cu atât mai mult cu cât aceștia lucrează într-un spital. (Mihaela NICULESCU)