Peste o treime din candidații la definitivatul în învățământ au absentat ori s-au retras din examen fără a preda tezele
Peste o treime din cei 219 candidați la definitivatul în învățământ în județ au absentat, joi, ori s-au retras din examen fără a preda tezele.
Chiul în masă în acest an la definitivatul în învățământ. Nu mai puțin de 45 de candidați, din cei 219 care s-au înscris la examen, nu s-au prezentat la centrul de susținere a lucrărilor scris la Liceul ”Emil Racoviță” Vaslui, ceea ce reprezintă 20% din numărul profesorilor, învățătorilor și educatorilor care susținuseră, pe parcursul anului școlar, inspecția la clasă. La aceștia, se mai adaugă alte 33 de cadre didactice care s-au retras din sălile de clasă după prima oră de examen.
”Cei mai mulți candidați care s-au retras din examen au fost la disciplina educație fizică, 11 dintre aceștia predând lucrările în acel interval de timp care prevede metodologia astfel încât să nu le fie luate în considerare lucrările. Au existat patru discipline tehnologice la care nu s-a prezentat niciun candidat”, a declarat inspectorul școlar pe probleme de personal din cadrul ISJ Vaslui, Doina Nemțanu.
Rezultatele la concursul de definitivat vor fi afișate pe 11 august, candidații având la dispoziție două zile de contestații, după care, pe 18 august, vor fi publicate notele finale. (Ionuț PREDA)