JustitieSocial

Tamponare „internațională” în fața Primăriei Bârlad

de Răzvan CĂLIN

Accidentul s-a produs în centrul Bârladului și nu a provocat decât avarierea mașinilor.

accident_primarie1Accident spectaculos petrecut joi, 11 august, chiar în fața Primăriei Bârlad. În jurul orei 15, două autoturisme înmatriculate peste hotare s-au ciocnit destul de violent în intersecția din zonă, însă, din fericire nu s-au înregistrat victime. În schimb, cele două mașini implicate au fost avariate serios.

”La volanul unuia dintre autoturisme (înmatriculat în Italia) se afla un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Bârlad. Acesta se îndrepta din direcția Hotel ”Moldova” către Centrul de loisir (fosta Baie Publică, n.r.). La un moment dat, deși semaforul avea culoarea roșie, a pătruns în intersecție. În acel moment, din direcția SC Rulmenți SA către SC Confecții SA circula un alt autoturism, înmatriculat în Anglia, condus de un bărbat de 31 de ani, tot din Bârlad. În consecință, mașina înmatriculată în Italia a intrat în coliziune cu cea care avea numere de Anglia”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă cele două autoturisme au fost avariate destul de puternic. Polițiștii de la Biroul Rutier Bârlad continuă cercetările în acest caz pentru a elucida toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Related Articles

One Comment

  1. Astia cred ca regulile de circulatie se respecta numai în anglia , italia etc în romania nu , ca doar sunt la ei acasa.

Back to top button