Berbecul oferit drept premiu la Zilele Comunei Cozmești, furat de un hoț de animale din spatele scenei
Un berbec de peste 50 de kilograme, oferit drept premiu de Primăria Cozmești la Zilele Comunei, a fost furat de un hoț chiar înainte de a ajunge la câștigătorul unei tombole, după ce animalul fusese legat în spatele scenei unde evoluau artiștii.
O situație hilară în comuna Cozmești, de Zilele Comunei. Organizatorii festivalului s-au trezit că au rămas fără berbecul pe care trebuiau să-l ofere drept premiu la tombola organizată pe timpul concertului. De fapt, ovina fusese furată de către un hoț de animale din comuna învecinată, care însă a fost văzut de către localnici, aceștia ”turnându-l” la Poliție. În consecință, oamenii legii au pornit pe urmele bărbatului, care a fost prins la câțiva kilometri de Bălești, acolo unde se desfășurau Zilele Comunei, în timp ce se îndrepta spre localitatea Fundătura, din comuna Delești. Polițiștii au recuperat animalul și l-au adus pe hoț la locul faptei, adică în spatele scenei festivalului.
Rămâne de văzut dacă primarul va depune plângere împotriva bărbatului a cărui cumnat a reacționat violent și a încercat să-i bată pe cei care ”l-au turnat” pe hoț la Poliție. (Ionuț PREDA)