JustitieSocial

Un adolescent de 17 ani, la un pas de moarte, după ce caii l-au aruncat în fața trenului

de Răzvan CĂLIN

Un băiat de 17 ani s-a rănit grav după ce a sărit din căruța pe care o conducea din cauză că cei doi cai s-au speriat și au sărit înaintea unui tren.

Ieri dimineață, un adolescent din comuna Banca a fost cât pe ce să-și piardă viața după ce căruța pe care o conducea a fost spulberată de un tren de persoane. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 11, la o trecere de cale ferată situată în satul 1 Decembrie din comuna Banca.

Din cele povestite chiar de adolescent ambulanțierilor veniți la fața locului pentru a-i acorda primul ajutor, se pare că totul a fost provocat de o sperietură din senin a celor doi cai care tractau căruța. Băiatul locuiește în apropiere de trecerea la nivel de cale ferată și tocmai ieșise din curte cu căruța. El susține că dintr-odată caii au luat-o la goană spre trecerea la calea ferată, în ciuda faptului că exact în acel moment prin zonă trecea trenul Regio nr. 6401 care circulă pe ruta Bârlad – Iași. Realizând că va intra în coliziune cu garnitura de tren și neputând să-și strunească bidiviii care o luaseră la goană de parcă dăduse strechea în ei, băiatul a sărit din căruță în ultimul moment. Din păcate, în cădere s-a lovit de balustrada barierei și de bordura de ciment a pasajului de cale ferată.

”A suferit un traumatism toracic posterior prin cădere. Însă, rana este foarte urâtă, are plagă cât aproape două palme mărime, țesutul fiind rupt, inclusiv mușchiul. Plaga e aproape până la os”, ne-a declarat dr. Daniel Ungureanu, cel care condus echipajul ambulanței ce i-a acordat primul ajutor victimei.

Băiatul a fost transportat și internat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Totuși, ancheta polițiștilor de la Biroul Rutier Bârlad a reliefat că accidentul s-a produs din cauză că tânărul nu a oprit căruța pe care o conducea pentru a se asigura în mod corespunzător și s-a angajat în traversarea liniei de cale de ferată. Moment în care atelajul a fost acroșat și prins sub locomotiva trenului. În consecință, adolescentul s-a ales cu un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Related Articles

Back to top button