National

Guvernul vrea sa schimbe continutul invatamantului gimnazial, pentru ca lipsesc activitatile practice

Continutului invatamantului, programelor scolare si manualelor din Romania le lipsesc activitatile practice, spune Guvernul, care vrea sa modifice invatamantul gimnazial obligatoriu in cadrul unui proiect european cu valoare totala de 38,25 milioane de euro.

Ministerul Fondurilor Europene a scos luni in dezbatere publica ghidul solicitantului „Curriculum national obligatoriu actualizat pentru invatamantul gimnazial”, pentru o linie de finantare din cadrul Programului Operational Capital Uman (POCU) 2014-2020.

Conform MFE, fondurile europene vor fi utilizate pentru revizuirea curriculumului national obligatoriu pentru invatamantul gimnazial, cu accent pe nevoile elevilor din grupurile dezavantajate.

Proiectele pot fi depuse de Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice (MECS) si agentiile, structurile si organismele aflate in subordinea/coordonarea MENCS, in parteneriat cu entitati cu activitate relevanta in domeniul invatamantului gimnazial si vor avea ca scop:

  • formare profesionala continua a personalului didactic;
  • dezvoltare a curriculum-ului national obligatoriu pentru invatamantul gimnazial;
  • testare a resurselor didactice aferente curriculum-ului national obligatoriu in unitatile scolare pilot.

Curriculum inseamna continutul invatamantului si programul activitatii scolare, care se concretizeaza in plan de invatamant, programe scolare, manuale si ghiduri metodice.

Guvernul are in vedere, prinre altele, reducerea abandonului scolar in randul copiilor din comunitatidefavorizate, cum ar fi copiii din familii cu venituri reduse sau cei din comunitati de romi.

Cu o rata a parasirii timpurii a scolii ce depaseste 17%, Romania este printre cele cinci tari europene cu ratele cele mai mari ridicate, arata Guvernul.

Porivit ghidului lansat in dezbatere publica, in Romania exista diferente majore in privinta nivelului rezultatelor scolare: copiii din mediul rural sunt aproape cu un an in urma celor din mediul urban.

De asemenea, rezultatele examinarilor nationale, de la sfarsitul claselor a 8-a si a 12-a subliniaza „ca un numar semnificativ de mare de tineri nu isi pot continua studiile cu succes”, se mai arata in document.

Unul din factorii care determina parasirea timpurii a scolii  este „accentuarea partilor teoretice ale curriculum-ului, lipsa activitatilor practice si lipsa de dezvoltare a competentelor necesare vietii din curriculum”. „Curriculumul, educatia si formarea pentru piata muncii invechite/ irelevante” sunt alt factor- se mai arata in ghid.

Astfel, in cadrul proiectului, statul spune ca urmareste sa faca oferta curriculara din scoli mai „atractiva in invatamantul primar, secundar”.  Aceasta ar urma sa fie „centrata pe formarea de competente cheie, inclusiv pentru categoriile dezavantajate de copii in scopul prevenirii parasirii timpurii a scolii si pe utilizarea de solutii digitale de tip tehnolgia informatiei si counicatiilor, in procesul de predare” – se mai arata in ghid.

Sursa: hotnews.ro

Related Articles

Back to top button